Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care va permite consumul băuturilor alcoolice pe stadioane. Potrivit proiectului, în arenele sportive vor fi permise vânzarea și consumul băuturilor cu până la 5,5% concentrație alcoolică.
Actul normativ modifică Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, precum și Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.
Conform noilor prevederi, în arenele sportive va fi permisă vânzarea, distribuirea și consumul băuturilor fără alcool și al celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5% în volum. Comercializarea acestora va fi posibilă exclusiv în pahare fără capac, confecționate din hârtie sau material plastic.
De asemenea, organizatorii competițiilor sportive vor fi obligați să afișeze, în locuri vizibile, mesaje de avertizare privind consumul responsabil de băuturi alcoolice.
Potrivit Mediafax, inițiativa legislativă a fost depusă de parlamentari neafiliați, precum și de deputați și senatori din PSD, AUR, PNL, SOS România, UDMR, grupul Minorităților Naționale și UPR.
La începutul lunii aprilie, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, declara că va urmări argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, consumul de bere pe stadioane este permis.
"Sunt un microbist, asta e un lucru bine știut. Nu știu, aici, au fost argumente pentru care s-a interzis acest lucru. (…) Există țări, dacă nu majoritatea țărilor din UE, care nu au interzisă vânzarea berii pe stadioane (…)
O să văd, o să ascult argumentele și împreună cu colegii mei vom lua decizia corectă. Adică, în acest moment, cred că există și plus, și minus. Repet, pe stadioanele din afară, în majoritatea țărilor, se vinde bere, la noi nu. Haideți să vedem care sunt argumentele și nu sunt închis cu o idee preconcepută din acest punct de vedere", a spus liderul PSD citat de Agerpres.
T.D.
