Dezbaterea bugetului de stat s-a prelungit până târziu în noapte în Parlament, iar un vot dat în jurul orei 01:30 a trecut aproape neobservat.
Potrivit Digi24, parlamentarii au aprobat în bloc un amendament care alocă 25.000 de lei unei asociații anti-avort, în condițiile în care majoritatea amendamentelor opoziției fuseseră respinse anterior.
Amendamentul, propus de partidul AUR, prevede alocarea a 25.000 de lei pentru asociația „Clujul pentru Viață”. Inițiativa a fost prezentată în plen de deputatul Alin Coleșa, care a susținut că organizația oferă sprijin „material și spiritual” femeilor aflate în dificultate. Deși fusese respins inițial în comisii, amendamentul a fost adoptat cu 368 de voturi „pentru” din 414 parlamentari prezenți, fiind susținut inclusiv de PSD, PNL, USR și UDMR.
Mai mulți parlamentari susțin că au votat la îndemnul liderilor de grup, după ce ar fi decis ca fiecare partid să își poată trece unele amendamente, fără să depășească o anumită sumă de bani cheltuită de la bugetul statului. „Nu am știut ce votăm”, a declarat un deputat din Coaliție pentru Digi24.ro.
Potrivit justificării depuse de inițiatori, suma este destinată activităților de consiliere psihologică, socială și spirituală, precum și acordării de sprijin material pentru femei aflate în „criză de sarcină”. Organizația „Clujul pentru Viață” se definește drept una care promovează ideea că „viața umană trebuie protejată indiferent de stadiul dezvoltării” și derulează campanii împotriva avortului.
Pe site-ul asociației sunt prezentate mesaje critice la adresa politicilor pro-avort și argumente în favoarea restricționării acestuia, inclusiv ideea că promovarea dreptului la avort ar avea implicații politice. Totodată, organizația oferă consiliere femeilor care iau în calcul întreruperea sarcinii, pe care o definește drept „apogeul crizei”.
După apariția informațiilor, reacțiile politice nu au întârziat. Vineri dimineață, liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că situația va fi verificată și că amendamentul ar putea fi anulat. „Dacă lucrurile sunt așa, vom schimba. Vom redeschide acea anexă, vom anula acele sume”, a spus acesta înainte de reluarea dezbaterilor.
Deputatul care a susținut amendamentul, Alin Coleșa, s-a remarcat în trecut prin declarații controversate. În 2025, el vorbea despre „hipersexualizarea precoce” a copiilor, susținând că anumite tipuri de jucării ar promova comportamente „apropiate prostituției”. De asemenea, în 2021 critica metodele contraceptive, pe care le descria drept parte a unei „educații sexuale denaturate” promovate în rândul tinerilor.
