Săptămâna trecută România a înregistrat un record absolut în ce privește cazurile de COVID-19 depistate în 24 de ore, însă premierul Ludovic Orban spune că nu este o creștere care să ne îngrijoreze.
El a precizat că trebuie să fim în continuare vigilenți și să respectăm măsurile de protecție sanitară.
”Pe analiza noastră, chiar dacă am avut un nivel mai ridicat de infectări, acesta nu a fost confirmat în evoluția săptămânală, chiar dacă am avut o creștere, nu este o creștere care să ne îngrijoreze. Desigur, trebuie să fim în continuare vigilenți, să respectăm măsurile de protecție sanitară, astfel încât să limităm răspândirea virusului”, a declarat Ludovic Orban.
Potrivit premierului, în momentul de față sunt reanalizate restricțiile impuse cetățenilor străini care vin în România. Astfel, în această săptămâna s-ar putea decide înlocuirea perioadei de carantină de 14 zile, dacă aceștia prezintă un test negativ.
”Vom face o analiză și vom decide. Analizăm posibilitatea să înlocuim perioada de carantinare de 14 zile pentru cetățenii străini, în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții și vom lua o decizie în cursul acestei săptămâni”, a precizat premierul.
În ceea ce privește restricțiile impuse românilor, Orban a subliniat că, deși numărul cazurilor a crescut, încă nu s-a discutat impunerea altora noi.
”Măsurile interne sunt cele care sunt în vigoare, stabilite prin ordine comune ale ministerelor responsabile. Ele sunt stabilite în funcție de nivelul de răspândire a virusului”, a spus Orban.
Totodată, întrebat dacă se ia în calcul carantinarea județelor în care numărul celor infectați cu noul coronavirus este foarte mare, premierul a declarat că ”Nu este cazul”.
Miercuri, România a înregistrat un nou record în ce privește cazurile de COVID-19 depistate în 24 de ore. Autoritățile au anunțat un bilanț de 1.713 noi îmbolnăviri. Anteriorul record fusese pe 27 august, când au fost înregistrate 1.504 cazuri într-o singură zi.
Bilanțul s-a menținut ridicat și joi, când autoritățile au anunțat că au fost înregistrate 1.679 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus în 24 de ore.