Opt români sunt încă în Afganistan, dar nu vor să fie evacuați

Opt români sunt încă în Afganistan, dar nu vor să fie evacuați

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a anunțat că toţi românii care au solicitat evacuarea din Afganistan au fost preluaţi şi că la acest moment mai sunt doar 8 cetăţeni români în Afganistan – 7 lucrează pentru ONU, iar unul pentru un ONG – niciunul nedorind să fie evacuat.

”La acest moment toţi românii care au solicitat să fie evacuaţi au fost extraşi din Afganistan – după cum spuneam, a fost un proces extrem de complex, dar am realizat cu succes misiunea de extragere. În acest moment mai sunt doar 8 cetăţeni români în Afganistan, 7 lucrează pentru ONU, iar unul pentru un ONG, niciunul nedorind să fie evacuat”, a declarat ministrul de Externe în interviul acordat G4media.

ADVERTISING

Celula de criză interinstituţională se află în contact constant cu ei.

Până în prezent, 49 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Afganistan.

Până în prezent au fost evacuaţi în total 156 de cetăţeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile: colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇