Olandezul care a murit în Munții Țarcu practica heliskiul. Firma aparține șefului CJ Caraș Severin. Și fiul său a fost surprins de avalanșă

Olandezul care a murit în Munții Țarcu practica heliskiul. Firma aparține șefului CJ Caraș Severin. Și fiul său a fost surprins de avalanșă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apar noi detalii în cazul cetățeanului olandez de 44 de ani care a murit în Munții Țarcu.

Inițial s-a spus că acesta și prietenii săi au fost surprinși de o avalanșă în timpul unei expediții pe Vârful Căleanu. Se pare însă că ei practicau heliskiul și apelaseră pentru asta la una din firmele familiei șefului Consiliului Județean Caraș Severin, Romeo Dunca.

De altfel, în grupul de 5 schiori se aflau, pe lângă cei trei turiști olandezi, și fiul liberalului, Cristian Dunca, potrivit Reper24.ro.

Heliskiul presupune transportarea schiorilor cu elicopterul pe creste unde nu se poate ajunge altfel. De acolo se coboară cu schiurile sau cu placa de snowboard pe pârtii neomologate şi nemarcate. Mulţi străini vin să practice acest sport la noi în ţară.

ADVERTISING

Schiorii aveau echipament de protecție în caz de avalanșă, dar cetățeanul olandez nu l-a deschis la timp și a fost descoperit fără suflare sub zăpadă, la sute de metri de alți doi din grup care fuseseră luați de avalanșă.

Ceilalți au sunat firma care i-a dus acolo și chiar Romeo Dunca a fost cel care a pilotat elicopterul cu care au fost preluați de pe munte. Cetățeanul olandez a fost dus la spital, dar deja murise.

Lars Schmittmann lucra în industria de televiziune şi entertainment, la mari companii din Olanda.

ADVERTISING

Întrebat cine crede că se face vinovat de avalanșă, Romeo Dunca afirmă că fiul său i-a spus că persoana decedată este cea care a declanșat-o.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit postului public de televiziune, pasionații de adrenalină plătesc pentru pachetele turistice de acest fel în România între 300 și 2.600 de euro, în funcție de serviciile incluse.

Romeo Dunca e pasionat de sporturi extreme şi ar fi investit 1,3 milioane de euro în proiectul din masivul Ţarcu, potrivit Observator News.

ADVERTISING

Șeful CJ Caraș-Severin are o cabană în zonă pe care a construit-o ilegal în urmă cu opt ani, lucru recunoscut chiar de el. Atunci a primit o amendă modică de numai 1.000 de lei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇