Ce avalanșe cunoscute au mai fost în România din 2010 încoace

Ce avalanșe cunoscute au mai fost în România din 2010 încoace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două avalanşe mari au avut loc, în cursul nopţii de 4 spre 5 februarie 2023, în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine; una a lovit cabana Capra, alta a fost observată la Bâlea Lac, dar nicio persoană nu a fost rănită. Stratul de zăpadă a depăşit doi metri în zona turistică Bâlea Lac, iar meteorologii au ridicat gradul de risc de avalanşă la cinci, un grad maxim de avertizare.

Salvamontiştii au avertizat că în Munţii Făgăraş există riscul declanşării unor avalanşe de proporţii foarte mari care pot ajunge până la cabanele montane, turiştilor cazaţi la mare altitudine fiindu-le recomandat să evite deplasările în proximitatea versanţilor.

Iată ce avalanșe mari au mai fost în România în ultimii 13 ani

5 martie 2022 - Sibiu: Doi schiori, prinşi de o avalanşă în Făgăraş, în zona Cabanei Bârcaciu, au murit, deşi 16 salvamontişti au intervenit pentru căutarea lor.

14 ianuarie 2022 - O echipă formată din 11 salvamontişti a reuşit să recupereze după 17 ore o femeie şi un bărbat, care au fost surprinşi de o avalanşă care s-a declanşat în Munţii Făgăraş, zona Acele Cleopatrei.

13 ianuarie 2022 - Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă în zona vârfului Negoiu din munţii Făgăraş, la o altitudine de circa 2.300 m. Unul dintre turişti a suferit leziuni traumatice la picioare, iar celălalt a reuşit să iasă din avalanşă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

29 aprilie 2021 - Salvamontiştii au intervenit pentru acordarea primului ajutor la doi turişti care au fost surprinşi de o avalanşă în Valea Bâlii, în munţii Făgăraş, unul dintre turişti fiind îngropat parţial în zăpadă.

ADVERTISING

12 decembrie 2020 - Două avalanşe s-au produs în munţii Făgăraş, doi schiori fiind prinşi în una dintre ele, pe Valea Doamnei, însă aceştia au fost complet echipaţi şi au reuşit să se salveze singuri. Cealaltă avalanşă a fost declanşată de sub Vârful Paltinul, zona "balcoane", în zonă fiind aproximativ 15 persoane, însă nimeni nu a fost prins sub zăpadă.

6 martie 2020 - Un turist a decedat şi alţi doi au fost răniţi după ce au fost surprinşi de o avalanşă care s-a produs în munţii Făgăraşului, zona Şerbota. Cei trei făceau parte dintr-un grup de 11 turişti străini, care a fost surprins de avalanşă.

4 februarie 2019 - O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-o avalanşă în munţii Călimani, care a surprins un grup de persoane aflate la plimbare cu snowmobilele.

31 ianuarie 2019 - O nouă avalanşă a dus la blocarea drumului de acces spre localitatea Valea Vinului din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un astfel de fenomen s-a produs şi cu o zi înainte.

ADVERTISING

12 decembrie 2018 - O avalanşă de mică intensitate a avut loc în zona turistică Bâlea, din munţii Făgăraş, la altitudinea de peste 2.000 de metri altitudine, fără să se înregistreze niciun rănit. Avalanşa a fost "tip placă", a avut loc în căldarea Bâlea şi s-a extins până spre Şaua Doamnei, în munţii Făgăraş.

3 martie 2018 - O femeie a fost surprinsă de o avalanşă în zona Cheile Tişiţei. Un grup de 30 de persoane se afla în drumeţie în zona Cheile Tişiţei când s-a produs avalanşa care a surprins femeia.

2 februarie 2018 - O avalanşă mare de topire de zăpadă umedă a fost semnalată în Bucegi, cu declanşare de la altitudini de 1.750-2.000 metri, de pe un versant cu expoziţie sud-est. Nu s-au înregistrat victime.

13 ianuarie 2018 - Un bărbat de 30 de ani din Bucureşti a fost surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi. Incidentul s-a petrecut în Valea Coştilei. Bărbatul prins de valul de zăpadă făcea parte dintr-un grup de cinci persoane, între care se afla şi o femeie, ce voia să ajungă pe Platoul Bucegi. Trupul bărbatului nu a fost găsit.

ADVERTISING

1 decembrie 2017 - Un turist a murit surprins de o avalanşă în Masivul Parâng. Acesta a fost târât de zăpadă pe o lungime de aproximativ un kilometru, pe o vale îngustă şi abruptă din zona Vârfului Cârja (2.405 m).

22 aprilie 2017 - Alpinista Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani) au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat, în zona Şaua Bucurii - Poiana Pelegii, în locul denumit ''Căldarea Berbecilor'', pe un traseu de vară, la peste 2.000 de metri altitudine. Zăpada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani. Victimele făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care se aflau pe un traseu de vară din Retezat. La acţiunile de salvare şi recuperare au luat parte, timp de două zile, 36 de salvamontişti 18 jandarmi montani.

5 ianuarie 2017 - Două persoane aflate într-un autoturism care a rămas blocat în urma unei avalanşe produse pe drumul spre cabana Şoricelul, situată pe dealul Usturoiului de lângă municipiul Baia Mare, au fost salvate de jandarmi.

11 aprilie 2015 - Un schior s-a ales cu leziuni minore după ce a fost surprins de o avalanşă în zona Vârfului Laiţa, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraşului.

31 ianuarie 2015 - O avalanşă a surprins doi salvamontişti, care au scăpat teferi, la peste 2.000 de metri altitudine, în zona Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş.

10 ianuarie 2015 - Şapte persoane care se aflau într-un camion ce transporta lemne au fost surprinse de trei avalanşe de mică intensitate, în apropierea localităţii Blidari (judeţul Maramureş). Acestea au reuşit să se salveze şi au apelat numărul 112.

6 februarie 2011 - Cinci turişti au fost surprinşi de o avalanşă pe vârful Bătrâna din Masivul Iezer. Patru persoane - trei bărbaţi şi o femeie - despre care se credea că au fost îngropate sub zăpadă au fost găsite, în stare fizică bună, de salvamontişti. Anterior, al cincilea membru al grupului, un bărbat care nu fusese prins de avalanşă şi reuşise să alerteze autorităţile, a ajuns în siguranţă la Cabana Voina.

7 februarie 2010 - O persoană a murit în urma unei avalanşe produse în Munţii Bucegi. O familie din Bucureşti, formată din părinţi şi un copil în vârstă de 13 ani, a încercat să ajungă în ziua de 6 februarie la Stâna de Mijloc din Munţii Baiului, fiind surprinsă de o avalanşă în zona Vârful Cumpătul. Bărbatul şi copilul au reuşit, în cădere, să se prindă de tufele întâlnite în cale, însă femeia a fost împinsă de zăpadă, lovindu-se în cădere, fiind găsită decedată de cei doi membri ai familiei. La 7 februarie, echipele de salvare au găsit trupul neînsufleţit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇