Oficial NATO: Alianța e gata pentru o confruntare directă cu Rusia

Oficial NATO: Alianța e gata pentru o confruntare directă cu Rusia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

NATO este pregătită pentru un conflict direct cu Rusia, dar statele membre trebuie să-și îndrepte producția industrială către obiectivele militare, a declarat amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO.

Robert Peter Bauer, amiral al Marinei Regale a Olandei, a declarat pentru postul public de televiziune din Portugalia că NATO se concentrează pe reînarmare întrucât obiectivele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, depășesc Ucraina și s-ar putea extinde asupra țărilor vecine, relatează Newsweek.

Președintele Comitetului Militar al NATO, adeptul "economiei de război pe timp de pace", a adăugat că este important ca țările Alianței să-și îndrepte producția industrială către obiectivele militare.

ADVERTISING

Declarația oficialului NATO survine după ce Statele Unite, Germania și alte state aliate au anunțat, săptămâna trecută, că vor furniza tancuri Ucrainei, decizie care a stârnit reacții virulente ale propagandei ruse.

Chinezii dau vina pe "interesul" Kievului

Experții militari chinezi au avertizat că implicarea NATO în conflictul din Ucraina crește riscul declanșării unui nou război mondial în Europa, susținând că Kievul are interesul să provoace o confruntare directă NATO - Rusia.

"Kievul va încerca mereu să facă eforturi pentru a-și atrage aliații NATO să lupte direct cu trupele ruse în Ucraina, fiindcă aceasta este probabil singura cale prin care Kievul poate răsturna situația actuală. Dar Washingtonul nu este prost, așa că nu va fi folosit de Kiev, dar va continua să folosească Kievul pentru a submina Moscova", a declarat Song Zhongping, expert militar și comentator TV, pentru Global Times Sunday.

ADVERTISING

Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev a sugerat, luna trecută, că membrii NATO care oferă sprijin Ucrainei pot fi considerați "ținte militare legitime". Medvedev, actualmente vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, și-a pus întrebarea dacă livrarea de arme Ucrainei de către statele NATO poate fi considerată un atac asupra Rusiei.

"Astăzi… întrebarea principală este dacă războiul hibrid declarat de facto împotriva țării noastre de NATO poate fi considerat intrarea Alianței în război cu Rusia? Este posibil să privim livrarea unui volum mare de arme Ucrainei ca un atac asupra Rusiei?", a spus el.

ADVERTISING

Medvedev a avertizat și în iunie 2022 că mărirea sprijinului militar acordat Ucrainei de SUA şi aliaţii lor riscă să declanşeze un conflict între Rusia şi NATO. "Pomparea de arme în Ucraina de către ţările NATO, antrenarea soldaţilor ucraineni să folosească echipamente occidentale, trimiterea de mercenari şi exerciţiile ţărilor Alianţei din apropierea graniţelor noastre sporesc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia", a scris acesta pe Telegram.

"Un asemenea conflict prezintă riscul de a se transforma într-un război nuclear deplin. Acest lucru ar fi un scenariu dezastruos pentru toţi", a adăugat el.

Retorica oficialilor ruși a fost adoptată și de presa de stat de la Moscova. Ziarul Pravda a titrat pe 16 ianuarie că "rușii trebuie să se pregătească pentru un război fierbinte cu NATO", arătând că "SUA și NATO desfășoară un război proxy pe teritoriul fostei Ucraine". Articolul arată că acest război proxy se va transforma inevitabil într-o ciocnire militară directă între Rusia și Vest, astfel că rușii să fie pregătiți.

De ce va evita Rusia înfruntarea directă cu NATO

Analiștii militari americani consultați de CNN contrazic, însă, ideea intrării NATO într-o confruntare directă cu Rusia, arătând că există un risc mic ca Moscova să provoace Alianța să răspundă în forță, întrucât Kremlinul știe bine că nu ar supraviețui unei asemenea confruntări.

"Unul dintre puținele obiective pe care conducerea Rusiei și cea a Statelor Unite le împărtășesc în prezent este evitarea unui conflict între cele două puteri", a declarat Malcolm Chalmers, director general adjunct al organizației londoneze Royal United Services Institute.

"Rusia știe că o confruntare convențională cu NATO s-ar termina foarte repede pentru ea. Totuși, este oarecum logic să tot sublinieze ideea că e dispusă să-și asume acest risc, dacă asta înseamnă că poate stoarce mai multe concesii din Occident", a explicat el.

John Herbst, fost ambasador al SUA în Ucraina și senior director al Centrului Eurasia din cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, consideră că promovarea ideii unui război NATO-Rusia ajută Kremlinul să le explice rușilor de ce invazia nu a decurs conform așteptărilor.

Iar William Alberque, de la The International Institute for Strategic Studies, a spus că "orice luptă a Ucrainei - cu arme convenționale, împotriva forțelor ruse - nu este un război SUA/NATO în Ucraina, oricât de mult ar susține Rusia asta".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇