În ultima vreme, presa de la Kremlin vorbește tot mai insistent despre inevitabilitatea unei confruntări directe între Federația Rusă și NATO, iar evenimentele par să confirme faptul că presa nu glumește și chiar că este autorizată de la Kremlin să facă asemenea afirmații periculoase.
Altfel nu s-ar explica, de exemplu, informația, apărută luni, despre manevrele militare comune ale forțelor aeriene rusești și celor belaruse, începute chiar în acea zi. Dar nu s-ar explica nici zelul și uriașele mijloace militare și umane puse la bătaie pentru cucerirea orășelului Soledar.
Acest din urmă obiectiv este departe de a avea o importanță strategică majoră, dar impactul public al evenimentului, speculat déjà în mass-media rusă, ca o primă „victorie” majoră, îi poate fi de folos liderului suprem, după lanțul de înfrângeri, suferite în ultimele luni de armata rusă.
Pe urma unor evenimente precum Belarus aliniat cu arma la picior și Soledar cucerit după lupte grele, liderii ruși își pregătesc pașii următori. Un editorial al ziarului Pravda titrează în ediția de luni: „Rușii trebuie să se pregătească pentru un război fierbinte cu NATO”.
Chiar de la început, articolul face o afirmație ciudată, arătând că „SUA și NATO desfășoară un război proxy pe teritoriul fostei Ucraine”.
Afirmația este mai mult decât hazardată, îmi permit să spun insolentă.
Ucraina este un stat independent, membru al ONU încă de la înființarea acesteia, la 24 octombrie 1945 și este recunoscută de toate statele lumii civilizate, inclusiv fosta URSS, inclusiv actuala Rusie.
Cu ce drept își poate permite cineva să vorbească în anul 2023 despre „fosta Ucraina”?
Ucraina nu numai că nu este „fostă”, dar s-a dovedit a fi o redutabilă forță militară, capabilă să înfrunte cea mai întinsă țară de pe planetă.
Articolul continuă profețind că respectivul război proxy va evolua inevitabil spre o ciocnire militară directă între Rusia și Vest, evoluție pentru care îi sfătuiește pe toți rușii să fie pregătiți (probabil moralmente, întrucât altfel nu ar avea cum).
Iar dacă înfruntarea este inevitabilă, atunci autorul se consideră îndreptățit să atragă atenția cititorilor asupra a trei aspecte:
Primul aspect este acela că ar fi de preferat ca lupta să aibă loc tot pe teritoriul „fostei Ucraine”, după un contraatac al Rusiei, în cazul când Polonia ar ataca vestul Ucrainei – pardon, al „fostei” Ucraine.
Dar Rusia ar putea fi nevoită să contraatace – zice ziarul – și în cazul când ar ținti spre ea armele americane și germane, inclusiv rachete teleghidate, tancuri, avioane. Autorul susține că tocmai pentru a face față acestor amenințări, Rusia a făcut o importantă mutare, numindu-l la comanda forțelor armate ruse din războiul cu Ucraina pe generulul Gherasimov.
Este vorba despre acel Gherasimov care l-a înlocuit pe generalul Makarov, făcut responsabil pentru toate eșecurile suferite până acum de Rusia pe front.
Fără să explice de ce ar fi de preferat ca războiul să se poarte pe teritoriul ucrainean, articolul se mulțumește să ridice osanale celui nou numit, notând că numai el deține acum „cheile forțelor strategice, ale rachetelor și ale potențialului nuclear”.
Al doilea aspect evidențiat de editorial privește opțiunea Federației Ruse de „a descuraja Statele Unite să lanseze un atac militar preventiv” și face trimitere la o știre a agenției TASS, care informează că tocmai au fost finalizate cu succes testele principalelor componente ale rachetei ruse Poseidon.
Performanțele rachetei parcă sunt anume făcute ca să te îngrozească: „nu există nicio modalitate de a opri o dronă subacvatică în timp ce ea se apropie de țintă, la o adâncime de un kilometru cu o viteză de 200 km/h, purtând o încărcătură nucleară cu puterea până la 100 de megatone”.
Evident, articolul continuă să-l îngrozească și mai tare pe bietul cititor: „Explozia va ridica un val gigantic înalt de 500 de metri, de exemplu, în largul coastelor Marii Britanii, țara care a decis cea dintâi să livreze tancuri grele Ucrainei. Valul, care este și purtător de radiații, va trece peste insulele britanice și va transforma ceea ce a mai rămas din ele într-un pustiu radioactiv”.
Și, evident ca să alerteze întreaga planetă, articolul mai citează din retorica fostului președinte rus, Dmitri Medvedev: „Fregata Amiral Gorşkov, echipată cu rachete hipersonice Zircon, cu încărcături nucleare, a pornit deja într-o călătorie lungă (…). S-o lăsăm undeva la 100 de mile de coastă, cât mai aproape de Potomac” *)
Al treilea aspect este o recomandare: Rusia să fie pregătită pentru a înfrunta viitorul război Est-Vest. Pur și simplu, autorul îi recomandă cetățeanului rus să-și stăpânească frica și îndoiala și să sprijine conducerea politico-militară a Federației Ruse.
Să sprijine, întrucât președintele Putin a calculat totul foarte clar, chiar dacă, la prima vedere, unora li se pare – greșit, bineînțeles (!?) – că acțiunea s-ar desfășura în stilul „un pas înainte, doi pași înapoi”.
Editorialul prorocește că schimbările rezultate din acest război îi vor avantaja pe ruși. Pe de o parte, în lumea globalizată a Occidentului, Rusia va depăși actualul său statut de „furnizor de resurse și servicii livrate înspre culisele lumii occidentale”.
Pe de altă parte, ea va obține reîntregirea teritorială, înglobând zonele aflate cândva sub autoritatea Rusiei sau în spațiul dezvoltării economice a URSS. Aliații occidentali vor evita să mai fie ostili Rusiei, iar fostul hegemon va fi nevoit să se adapteze, aliindu-se la obișnuitele relații cu terții, ca de la egal la egal.
Firește, acesta este punctul de vedere al autorului, respectiv al ziarului Pravda, respectiv al potentaților care îl patronează de la Kremlin și care privesc numai spre partea plină a paharului lor.
De cealaltă parte, goală în paharul lor, dar plină în paharul adversarului, mă sperie să mă gândesc la concluziile ce le pot trage, lecturând articolul în cauză. Îmi permit să punctez numai câteva:
- Scopul războiului cu Ucraina este unul de sorginte medievală: domnul Putin și-a câștigat poziția mizând pe factori populiști, care se uzează pe măsură ce trece timpul. Nu mai are alt as în mânecă decât o imagine de luptător viteaz, care înfrânge inamicul și-I deposedează de teritorii. Aceasta este imaginea pe care a încercat să și-o facă prin „spețoperația”.
- Întrucât nu i-au reușit faptele de vitejie preconizate, iar Ucraina se ține tare, liderul rus încearcă să șubrezească imaginea inamicului și pune în circulație sintagma „fosta Ucraină”. E ca și cum ar spune: „bravo mie, că praf l-am făcut”. Penibil.
- Racheta Poseidon, ale cărei principale componente sunt testate acum, inspiră mai mult neîncredere decât teamă. Și iată de ce:
- Orice inginer, chiar și începător, știe că testarea prezintă credibilitate numai în tot ansamblul ei. Pentru un automobil, nu este concludentă testarea volanului, a eșapamentului, a frânei, a motorului sau a caroseriei.
- Nici măcar testarea tuturor componentelor nu este de ajuns. După ce le-ai testat pe toate, testezi mașina în întregul ei și abia atunci descoperi alte vicii, de neobservat la un simplu component.
- Nici testarea rachetelor Zircon nu este finalizată, iar faptul că ele au și pornit într-un voiaj prin mări și oceane la bordul unei fregate trezește bănuieli privind acțiunea în sine.
- Faptul că fostul președinte Medvedev preconizează o catastrofă nucleară contând pe utilaje încă netestate pune la îndoială nu numai performanțele utilajelor, ci și seriozitatea acestui domn.
- Amenințarea aceluiaşi Medvedev că va ancora fregata Amiral Gorşkov, echipată cu rachete hipersonice Zircon și cu încărcături nucleare, undeva la 100 de mile de coastă, cât mai aproape de Potomac, nu pare să fie autorizată de domnul Putin. Altfel, înainte de a vorbi s-ar gândi că și partea adversă are rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să țintească la Kremlin.
Este greu de înțeles dacă articolul este fabricat ca să-i sperie pe ruși în legătură cu ce-i așteaptă dacă nu sprijină politica partidului sau ca să-i liniștească, explicându-le că privațiunile pe care le trăiesc din cauza sancțiunilor vor fi răsplătite cu vârf și îndesat, atunci când Rusia lui Putin va fi mare cât URSS al lui Stalin. Vom vedea.
*) Potomac râu în SUA, pe care este așezată capitala tării, Washington.