O femeie din India a fost condamnată la moarte și riscă execuția. O astfel de pedeapsă nu s-a mai aplicat în țară de 66 de ani

O femeie din India a fost condamnată la moarte și riscă execuția. O astfel de pedeapsă nu s-a mai aplicat în țară de 66 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

India ar putea executa o femeie, deja condamnată la spânzurătoare. Țara nu a mai aplicat astfel de pedepse în ultimii 66 de ani.

Shabnam o cheamă – potrivit surselor judiciare citate de CNN – pe femeia care riscă o condamnare la moarte.

Pe când avea 22 de ani, Shabnam era profesoară în comunitatea Saifi. Avea o relație amoroasă cu Saleem, care nu făcea parte din comunitate, iar familia se opunea acestei relații.

Potriviti documentației din dosar, o rudă a lui Shabam anunțase chiar și poliția că aceasta ”o apucase pe un drum greșit” cu Saleem și că asta creează tensiuni în familiei.

ADVERTISING

Ceea ce Shabnam nu le spusese niciodată membrilor familiei sale era că rămăsese însărcinată în urma relației cu Saleem.

Potrivit procurorilor, într-o seară, Shabam și-a sedat familia cu ajutorul unor substanțe adăugate în ceai. Apoi – după ce familia a adormit – Saleem a venit cu un topor, iar cei doi iubiți au ucis 7 oamenii. Printre ei: mama și pe cei doi frați ai lui Shabam, dar și cumnata acesteia și un văr. Ba chiar și un copil de numai câteva luni.

Procurorii susțin că Shabam a comis crimele pentru a moșteni tot ce avea famia sa și pentru a trăi confortabil cu Saleem.

ADVERTISING

Shabam a născut după gratii. Acum, avocatul care o apără susține că femeia n-ar trebui executată din cauză că, în acest fel, copiul ar rămâne singur pe lume.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇