Curentul anti-vaccin este periculos și sociologia a arătat că un procent între 10-35% foarte activ și vocal poate schimba majoritatea, tocmai pentru că face mai mult zgomot. Dar să se vaccineze politicienii la televizor face mai mult rău, la fel cum un îndemn al preotului pro-vaccin contează doar dacă atunci când ieși din biserică găsești și vaccinul.
L-am întrebat pe psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cum ar putea fi reparată campania de vaccinare, într-o Românie pixelată, dar pentru înțelegerea căreia politicienii nu folosesc studii, ci … propriul simț psihologic.
Cel mai bun predictor, dincolo de aceste jocuri psihologice, pe care-l știm din toate studiile, este accesul la vaccinare, spune acesta. Altfel spus, oamenii s-ar vaccina dacă ar veni vaccinul la ei, dacă nu trebuie să meargă să stea la coadă sau să se programeze.
Suntem în plină campanie de vaccinare și observăm cum, încet-încet, responsabilitatea cade “pe umerii poporului”. Avem o mare reticență din partea populației, în ceea ce privește vaccinarea. Sunt oamenii responsabili 100% în ceea ce privește vaccinarea, sunt ei vinovați de reticența în fața acestei campanii?
Nu, eu aș spune că explicația ține de mai mulți factori. Sigur, unii țin de oameni, iar societatea noastră este foarte polarizată, avem trei mari grupuri aici.
În primul grup sunt cei pro-vaccinare, foarte activi și sunt cei care s-au îmbulzit – o spun în sens bun – în primele zile când s-a deschis platforma națională.
Cam aceeași proporție avem oameni anti-vaccinare, foarte motivați și activi, prezenți în spațiul public și mai avem un segment, foarte mare, al celor care sunt nehotărâți, nu înțeleg bine lucrurile, ezită, vor să mai asculte și să primească informații.
Adevărul este că doar cei care sunt pro-vaccinare nu pot da acel procent care să ne dea siguranța că suntem imunizați, la nivel social. Ei trebuie să-i motiveze pe cei nehotărâți, însă cei mai activi în spațiul public sunt cei din zona anti-vaccinare. Noi știm din studiile de sociologie că un procent între 10-35 % foarte activ și vocal poate schimba majoritatea. Într-adevăr campania de vaccinare este la risc, deoarece cei care sunt împotriva vaccinării sunt foarte vocali și activi.
Pe de altă parte, trebuie să ne uităm și la autorități, care au început prost campania de vaccinare, acum este mai bine. La început era un fel de campanie de convingere și veneau la vaccinare doar politicieni sau medici. Nu ajunge, deoarece o astfel de campanie nu trebuie să vină într-o logică de disperare, ci mai degrabă într-o logică de educare, de invitație la vaccinare. În același timp trebuie să vii cu modele diferite, pentru diferite populații. La unii prind doctorii sau politicienii, la unii dimpotrivă, dacă văd un politician care se vaccinează, ei nu se mai duc.
Acum strategiile sunt mai bune, am văzut din februarie o schimbare, lucrurile merg mai bine, dar avem acest blocaj, populația care este mai suspicioasă, care nu a fost convinsă, pe scară largă.
Cel mai bun predictor, dincolo de aceste jocuri psihologice, pe care-l știm din toate studiile, este accesul la vaccinare. Altfel spus, oamenii s-ar vaccina dacă ar veni vaccinul la ei, dacă nu trebuie să meargă să stea la coadă sau să se programeze.
Autoritățile trebuie să facă două lucruri: să-și diversifice campania de vaccinare cu modele de succes, diferite pentru diverse grupuri, ținând cont de profilurile socio-culturale, de faptul că în anumite zone oamenii sunt mai temători, mai suspicioși față de impredictibilitate, în altele sunt mai deschiși. Cel mai important este însă accesul la vaccinare – platforma este bună, programările sunt și ele bune, dar trebuie dus vaccinul la oameni. O filosofie psiho-culturală deșteaptă, alături de accesul la vaccin va duce la creșterea exponențială a interesului pentru vaccinare.
Ași folosit sintagma de filosofie psiho-socială. În alte interviuri vorbeam că impasul, de 30 de ani, al autorităților este exact acesta: nu avem o radiografie psiho-socială, cu care să lucrăm la nivel instituțional, nu știm care sunt “pixelii” României.
Știm, dar politicienii nu înțeleg rolul psihologiei, ei trăiesc după o filosofie de simț comun, fiecare se crede mare psiholog, că-i înțelege el pe oameni, că el știe ce e de făcut. Îi ies niște lucruri mici în grupul de apartenență și el crede că știe psihologie.
România a fost complet descoperită pe componenta de psihologie în pandemie. Componenta medicală a fost bine reprezentată, dar cea de psihologie a fost la pământ, de aceea nici componenta medicală nu a prins de multe ori. Medicul poate să dea sfaturi foarte bune, dar acel sfat trebuie să apară în comportamentul individual al omului. Dacă psihologia nu e acolo să favorizeze aceste lucruri, poți vorbi oricât, oamenii nu fac.
De unde scepticismul, sau distanța oamenilor fața de medicină?
Acum, nici medicii nu au ajutat foarte mult, ei nu apar des în spațiul public cu o prezență empatică și înțelegătoare.
Ei vin cu o expertiză superioară, iar oamenii moderni au o reactanță psihologică la aceste lucruri. De asemenea, nu au intrat în spațiul public experți care să aibă și carismă în transmiterea informațiilor medicale. Au intrat în schimb mulți pseudo-experți cu carismă, care au început să convingă oamenii. Dacă unii oameni mai pot crede că Pământul e plat, iar autoritățile ascund acest lucru, cum să nu aibă oamenii îndoieli privind mecanismul unui virus sau al unui vaccin?
Dintotdeauna am avut în zona de sănătate tămăduitori și vraci, doar că în ultimul an s-au accentuat, și ca număr și ca prezență publică, presa i-a ajutat. Repet, asta nu înseamnă că nu vedem și greșeala din partea specialiștilor, care nu intră în spațiul public cu carismă și limbaj de interfață.
Ce spuneți vizează educația, o cultură socială. Este timp până la toamnă, să zicem, pentru a obține imunitatea colectivă, să educi oamenii?
În acest moment nu se mai pot corecta lucrurile, vorbim despre termen mediu și lung.
Pe termen scurt trebuie făcut ceea ce s-a început din februarie-martie, dar trebuie diversificate lucrurile: voci distincte, mesaj de educare, nu de convingere, - deoarece unii au reactanță psihologică la convingere-, accesibilitate – unde se poate, vaccinul merge la om, nu omul la vaccin.
Iar în anumite locuri trebuie ținut cont de aspecte psiho-culturale, de pildă unde concentrarea puterii este mai ridicată într-o zonă, acolo autoritățile pot să fie exemple. În altă parte, unde concentrarea puterii nu este prea apreciată, nu mai trimite politicieni și autorități să arate cum se vaccinează, pentru că oamenii se revoltă.
Care sunt liderii informali, în afara politicienilor adică?
Politicienii sunt lideri doar în anumite zone, aș spune că în România nici nu sunt lideri. Oamenii au atitudini foarte negative față de politicieni. În mintea lor, poate se cred lideri, merg și ne arată cum se vaccinează, dar câți oameni conving? Cred că mulți oameni nu reacționează, percep de mult ori ipocrizia politică.
Eu nu spun că nu trebuie să fie, dar pe lângă ei avem nevoie și de alte modele, de experți, de influenceri, de preoți, depinde ce grupuri vrei să țintești. Dincolo de orice mecanisme psihologice, efortul principal trebuie să fie: du vaccinul la om.
Au fost întâlniri la nivel înalt pe această temă, președintele Iohannis s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, de exemplu. Apare întrebarea: putem pretinde bisericii să se implice și, dacă da, până unde e limita? Au existat multe teme sociale unde am criticat biserica pentru implicare.
Nici biserica nu trebuie să se gândească în logica totul sau nimic. Doar Dumnezeu nu greșește, dar reprezentanții pe pământ mai greșesc. Nu toate temele bisericii au fost perfecte, iar lumea nu le-a apreciat. Au mai greșit și reprezentanții bisericii, iar uneori populația nu a înțeles lucrurile bune pe care le-au spus aceștia. Faptul că li s-au refuzat anumite lucruri nu însemnă că trebuie să spună că dacă nu ne-ați ajutat atunci, acum nici noi nu ne implicăm. Nu este o gândire creștinească.
Nici în sensul solidarității sociale, a funcționării unei comunități. Funcționăm noi la nivelul acesta ca o comunitate, percepem vaccinarea ca pe un efort colectiv? Deoarece nu e vorba de salvare individuală aici.
Nu suntem o comunitate, ci suntem într-o logică colectivistă, în care egoismul este destul de puternic, adică: mai întâi eu și apoi ceilalți, fără reguli, proceduri. Nu pe asta trebuie să mizăm. Mă întorc și spun că psiho-cultural să mergem pe mecanisme variate cu target pe grupuri diferite și acolo să ducem vaccinul la oameni.
S-a vorbit și despre implicarea altora, s-a făcut de exemplu propunerea ca să se compună o melodie de genul manelelor, astfel încât să ajungă la mai mulți oameni. Evident, comentariile au fost polarizate.
Sunt modele pentru toți. Poți să râzi de un model, dar te poți regăsi în altul care vine în aceeași campanie. Ar funcționa bine dacă un preot dintr-un sat, după slujbă, vorbește și despre importanța vaccinării. Iar dacă afară există și un laborator mobil de vaccinare, vă garantez că trei sferturi se vaccinează când ies din biserică.
Doar dacă există, altminteri degeaba convinge preotul trei sferturi dintre oameni, dacă aceștia nu fac efortul să se ducă până la medic și să caute unde să se vaccineze. Sunt mecanisme prin care componenta de accesibilitate, împreună cu cea psiho-culturală ar putea da un impuls extraordinar acestei campanii. Altfel, dacă mergem în ritmul pe care îl avem, chiar dacă este unul mai bun ca înainte, nu știu dacă ne atingem obiectivele la timp.
Mă întreb dacă nu a contribuit la atitudinea față de vaccin și prima parte a strategiei autorităților, care a încurajat lupta pe cont propriu, datul din coate. Cine știe să folosească platforma, cine se poate deplasa 500 de kilometri, cine are în spate o firmă puternică care îl poate trece drept esențial – a fost încurajat modelul “fiecare pe cont propriu”.
Strategia a început prost, să-i încurajăm să o corecteze și vom judeca când ne atingem baremul care ne va permite, din nou, libertatea socială.
Ca să concluzionăm, ar funcționa mai bine un mesaj pozitiv, decât cel clasic, “dacă nu te vaccinezi, faci boala și mori”?
Trebuie să fie și, și. Trebuie să vadă și ce riscuri sunt, dar și ce recompense poate să aducă vaccinul. Dacă accentuăm prea mult mesajul pozitiv, oamenii iar devin suspicioși, pentru că văd în jurul lor oameni murind. Trebuie să fie un mesaj realist, dar cu o atitudine optimistă, că vom ieși din această situație.
Puteți intui consecințele pe care pandemia le-a avut asupra noastră ca societate, și nu vă întreb doar la nivel psihologic?
Pur și simplu a arătat foarte multe lucruri. În educație, profesorii care păreau inerțiali, depășiți de tehnologie, uite că s-au adaptat. Generația digitală, în schimb, tinerii, s-au adaptat mai greu decât ne-am așteptat. Altfel spus, dacă făceam predicții despre cum vor fi profesorii când vor trebui să treacă într-un învățământ on-line, am fi văzut lucruri mai rele decât cele care s-au întâmplat, de fapt. Iar față de tineri am fi făcut predicții mai pozitive decât ceea ce vedem acum.
Tinerii trebuie să învețe acum că tehnologia nu înseamnă doar entertainment, cum erau ei obișnuiți. Uneori, educația presupune efort, toleranță la frustrare, nu totul este pozitiv. Și nu tot pozitivul este sănătos, uneori negativul te ajută și este necesar în viață.
Apoi, tehnologizarea. E clar că nu ne mai putem întoarce la paradigma de dinainte, nici în educație, nici în administrație. Zona de digitalizare a primit o șansă extraordinară și trebuie să o folosim.
Unii oameni s-au dezvoltat personal, și-au dat seama de lucrurile pe care le pierd în vârtejul vieții obișnuite, în relațiile interpersonale, și-au reevaluat relațiile în familie sau cu părinții.
Fără a nega negativul, deoarece pandemia a fost ca un război, au murit oameni, am trăit în stres, trebuie să avem curajul să vedem cum unii s-au dezvoltat personal sau au folosit oportunități pe care și noi, ca societate, le putem folosi pentru dezvoltare. Astfel încât oamenii care au murit sau au suferit să nu o fi făcut degeaba. Altminteri, dacă ne propunem să ne întoarcem la toate sistemele de dinaintea pandemiei, am suferit degeaba.