O fată de 18 ani a fost ucisă în weekend la Mangalia.
Fata era din Vaslui şi a fost găsită moartă, duminică dimineaţă, într-un parc din Mangalia.
Poliţiştii au reţinut ca principal suspect o altă tânără de 18 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară.
UPDATE 1 - Ulterior, tânăra reţinută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de omor a fost prezentată, luni, în faţa instanţei de judecată în vederea arestării preventive pentru 30 de zile, magistrații aprobând cererea.
Conform unor surse citate de presa locală, fata suspectă e prietena cea mai bună a victimei, cu care venise la muncă pe litoral. Erau cameriste şi lucrau împreună, într-un hotel din Saturn, pe durata verii.
Între cele două ar fi izbucnit o ceartă sâmbătă noapte și suspecta a ucis-o pe amica ei, chiar în camera de hotel unde stăteau împreună. Apoi, fata ar fi pus cadavrul într-un geamantan și l-ar fi dus până în parc, unde l-a abandonat sub o bancă.
Descoperirea cadavrului a fost făcută de un bărbat care intenţiona să meargă ieri la pescuit.
„Pe la cinci şi un sfert mă duceam la pescuit şi trecând pe aici, că stau aproape, am crezut iniţial că este un câine. Când am văzut că este o fiinţă umană, am încercat să o trezesc. Am dat să o trezesc, nu a mişcat deloc. Am cerut ajutor la doi băieţi din parcare, eram speriat. (...) Fata era chircită sub bancă (...), era înghesuită acolo, faţa ei era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic (...) nu avea faţă deloc, era bătută faţa ca să nu se cunoască, avea la gât, undeva, înţepături”, a declarat bărbatul jurnaliştilor din presa locală.
UPDATE 2 - Ulterior, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, a oferit detalii despre crima de la Mangalia, confirmând mare parte din informațiile obținute de jurnaliști.
El a declarat că, după ce a omorât-o pe colega de cameră, a aşezat-o în valiza victimei, a coborât-o cu liftul şi a chemat un taxi. Fata a fost ajutată să urce geanta respectivă în maşină de un coleg de serviciu despre care anchetatorii susţin că nu ştia conţinutul valizei. Ulterior, când a ajuns în parc, taximetristul a întrebat-o ce are în geanta de voiaj, iar fata i-a răspuns că a cumpărat cărţi.
Viorel Teliceanu a declarat jurnaliştilor, luni, că cele două fete se ştiau de mult timp, dar că între ele era un conflict de ceva vreme.
„Aseară, la orele 22:00, am dispus reţinerea unei persoane de sex feminin de 18 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Astăzi am formulat propunere de arestare preventivă, s-a şi judecat şi a fost admisă pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba de două persoane, ambele de sex feminin, şi agresoarea şi victima. Erau chiar prietene şi se ştiau încă de la grădiniţă. De 18 ani amândouă.
Veniseră pe litoral să lucreze cameriste şi, pe fondul unui conflict, un conflict care mocnea cumva de mai mult timp, inculpata a înjunghiat-o în zona cervicală pe victimă şi i-a produs decesul. Ele locuiau în aceeaşi cameră şi se pare că convieţuirea dintre ele devenise destul de dificilă, motiv pentru care şi victima intenţiona să se mute din acea cameră, de fapt, să plece de pe litoral, să plece acasă”, a explicat prim-procurorul.
El a povestit cum a ajuns trupul victimei într-un parc din Mangalia.
„Din ceea ce mi-a relatat inculpata, după ce a ucis-o, s-a schimbat, a pus-o într-o valiză, chiar în valiza victimei, a coborât-o cu liftul şi a chemat un taxi. A fost ajutată de un coleg care trecea întâmplător, era întâmplător în zonă, un coleg de serviciu. A pus geanta de voiaj în portbagajul taxiului şi apoi i-a cerut taximetristului să o lase undeva în proximitatea parcului, unde a şi fost găsită victima”, a mai afirmat Viorel Teliceanu.
El a fost întrebat dacă colegul fetei ştia ce se în valiză şi de ce pe camerele de supraveghere în parc ar fi fost surprinse două persoane.
„Nu este niciun element că bărbatul respectiv ar fi avut cunoştinţă de conţinutul valizei. E vorba de o singură persoană, un singur autor, această persoană de sex feminin. Nu e niciun dubiu cu privire la numărul de persoane care ar fi participat la săvârşirea infracţiunii, că vorbim de autori sau de complici sau eventual instigatori”, a completat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
El a precizat că taximetristul a întrebat-o pe fată ce are în valiză.
„A fost ajutată de taximetrist. Chiar acesta a şi întrebat-o în mod insistent ce conţinea valiza, întrucât era foarte grea, numai că ea a motivat că are cărţi în valiză. De altfel, inculpata este şi elevă în clasa a XI-a, trecea clasa a XII-a, se pare şi şi-ar procurat cărţi de aici, de pe litoral”, a mai adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
El a precizat şi de ce nu a curs sângele victimei pe tot traseul avut până în parc.
„A făcut cumva curat, nu în totalitate, în camera de hotel în care s-a şi săvârşit infracţiunea. Spune inculpata că de la momentul înjunghierii până la decesul efectiv ar fi trecut undeva la 30 de minute, timp în care i s-a scurs şi sângele victimei şi din acest motiv nici nu ar fi curs sânge pe tot traseul pe care l-a avut până la banca din parc. (…) Era într-o stare de tulburare. Cumva am observat aşa o persoană speriată şi cred eu, care a dus lipsa empatiei în familie, în copilărie”, a declarat Teliceanu.
El a mai afirmat că fapta s-ar fi produs duminică, la orele 03:00 – 04:00, iar geamantanul a fost găsit în camera de hotel.
De asemenea, fata care a comis fapta a fost găsită de anchetatori la hotelul unde lucra, iar dispariţia celeilalte nu fusese semnalată de cei de la unitatea de cazare.
„Când au ajuns organele de poliţie şi au întrebat cei de la hotel au constatat că nu venise la serviciu victima. Poliţia ajunsese deja acolo. Noi ne cam făcusem acel cerc de suspecţi, să zicem şi inculpata ar fi fost printre aceşti suspecţi. Era la serviciu”, a mai declarat Viorel Teliceanu.