O dronă a pătruns în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi și s-a prăbușit în județul Tulcea, într-o zonă nelocuită. La impact a izbucnit un incendiu, care s-a stins singur. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Fragmentele nu prezintă risc pirotehnic, iar cazul a fost preluat de procurori.
Ministerul Apărării anunță că sistemele radar au detectat, joi, la ora 02:23, un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina.
Două avioane F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. A decolat și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române, trimis într-o misiune de cercetare aeriană.
Autoritățile au decis și alertarea populației din zona vizată. Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 03:20.
Un minut mai târziu, la 03:21, o dronă a intrat în spațiul aerian al României, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați.
La ora 03:24, echipajul elicopterului românesc a raportat că drona s-a prăbușit la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, din județul Tulcea, într-o zonă nepopulată.
Impactul cu solul a fost urmat de un incendiu, care s-a stins de la sine. MApN precizează că nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Alerta aeriană a încetat la ora 03:52.
Fragmentele dronei, ridicate. Cazul a ajuns la Parchet
Ulterior, echipe specializate ale Ministerului Apărării și Poliției de Frontieră au cercetat și securizat zona în care s-a prăbușit drona.
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că fragmentele nu prezintă risc pirotehnic. Resturile dronei au fost ridicate de Poliția de Frontieră pentru continuarea cercetărilor, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
