Numărul cazurilor de Covid în Rusia a depăşit pragul de 7 milioane

Numărul cazurilor de Covid în Rusia a depăşit pragul de 7 milioane
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Rusia a depăşit pragul de şapte milioane, duminică.

Asta după ce autorităţile de la Moscova au raportat 18.645 de infectări noi în ultimele 24 de ore, precum şi 793 de decese suplimentare asociate maladiei COVID-19, informează Reuters.

În urma acestor statistici medicale, numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns în Rusia la 7.013.599. Bilanţul deceselor a urcat la 187.200.

Rosstat, agenţia pentru statistică din Rusia, care foloseşte o definiţie mai largă a deceselor asociate noului coronavirus, a anunţat în luna august că 365.000 de rezidenţi ruşi au murit de COVID-19 sau din cauze asociate acestei boli între aprilie 2020 şi iulie 2021.

ADVERTISING

Mortalitatea excesivă, despre care anumiţi specialişti în epidemiologie afirmă că reprezintă cel mai bun parametru pentru a măsura bilanţul deceselor înregistrate în timpul unei pandemii, a ajuns la valoarea de 528.000 în iulie 2021, potrivit datelor comunicate de Rosstat. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇