Nou record de cazuri de infectare cu noul coronavirus în SUA: 60.000 într-o zi

Nou record de cazuri de infectare cu noul coronavirus în SUA: 60.000 într-o zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Institutul Johns Hopkins a înregistrat marţi peste 60.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în SUA, un nou record pe o perioadă de 24 de ore.

Bilanţul epidemiei din Statele Unite a ajuns astfel la aproape trei milioane de cazuri, informează AFP.

În acelaşi interval, în SUA au decedat 1.100 de pacienţi cu COVID-19, totalul de la începutul pandemiei ridicându-se la 131.362 de morţi.

Atât bilanţul infectărilor, cât şi cel al deceselor arată că Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de coronavirus din lume.

ADVERTISING

De câteva săptămâni, statele americane din sud şi vest se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei, după o stabilizare pe coasta de est, în special la New York, care era la un moment dat cel mai mare focar.

Preşedintele Donald Trump pune recordurile zilnice pe seama numărului excesiv de teste, însă mai mulţi oficiali din domeniul sanitar, la nivel federal şi mai ales local, consideră că situaţia este gravă.

Liderul de la Casa Albă a lansat oficial marţi procedura de retragere a Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care o acuză de întârzierea reacţiei la epidemia de coronavirus.

ADVERTISING

SUA sunt principalul finanţator al agenţiei respective din cadrul ONU.

Citește și:

Trump spune că 99% din contaminările cu COVID-19 sunt ”inofensive”

Iubita lui Donald Trump Jr., testată pozitiv pentru noul coronavirus. Kimberly Guilfoyle trebuia să meargă la evenimentul organizat la Muntele Rushmore

Coronavirusul lovește Secret Service. Vicele lui Trump și-a amânat o vizită în Arizona

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇