Nicușor Dan anunță că încă două state s-au oferit să acorde ajutor României pentru a se apăra de drone

Nicușor Dan anunță că încă două state s-au oferit să acorde ajutor României pentru a se apăra de drone
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că încă două state – Portugalia şi Slovacia – s-au oferit să acorde sprijin României pentru a se apăra de drone.

„În cursul întâlnirii de dimineaţă de la NATO, mai avem două state care s-au oferit să ofere echipamente pentru apărarea României de drone. Deci am avut la început Statele Unite şi Franţa, după februarie, la NATO, au mai fost Italia şi Spania şi acum s-au adăugat, în urma întâlnirii de azi dimineaţă, Portugalia şi Slovacia”, a precizat Nicuşor Dan, de la Bruxelles.

Acesta a explicat că este o chestiune tehnică, dar se aşteaptă ca ajutorul să sosească în cel mai scurt timp.

Pe de altă parte, Parlamentul European declară, într-o rezoluţie adoptată joi, că UE nu se va lăsa intimidată de campania Rusiei şi este unită în hotărârea sa de a apăra securitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor membre ale UE şi de a continua să sprijine Ucraina.

Deputaţii îşi exprimă solidaritatea totală cu Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi România, ale căror teritorii, spaţiu aerian sau infrastructură critică au fost vizate de provocări hibride ruseşti.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google