Niculescu: Apărarea României este prioritatea zero. Ce măsuri anunță Guvernul la Marea Neagră

Niculescu: Apărarea României este prioritatea zero. Ce măsuri anunță Guvernul la Marea Neagră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Luca Niculescu a anunțat miercuri că apărarea teritoriului și a cetățenilor României reprezintă prioritatea zero a noului Guvern. El a prezentat mai multe măsuri pentru consolidarea securității la Marea Neagră, printre care accelerarea operaționalizării unui hub regional și intensificarea cooperării cu Bulgaria, Turcia și aliații NATO.

Niculescu a avertizat că situația de securitate din regiune este extrem de tensionată și impune o vigilență permanentă.

„Suntem într-o perioadă tulbure în care mediul de securitate regional este extrem de tensionat, motiv pentru care am transmis un mesaj fără echivoc: prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său şi a cetăţenilor săi”, a scris premierul pe Facebook.

ADVERTISING

El le-a mulțumit militarilor români și piloților care asigură, alături de aliați, supravegherea zonei Mării Negre.

Premierul a anunțat că a convenit cu noua conducere a Ministerului Apărării accelerarea operaționalizării Hubului de securitate de la Marea Neagră și consolidarea cooperării cu NATO și Comisia Europeană.

Obiectivul este ca acest hub să devină un instrument de monitorizare a amenințărilor și de descurajare a acestora.

Niculescu a precizat că Guvernul intenționează să folosească integral oportunitățile oferite de programul european SAFE pentru modernizarea industriei și infrastructurii militare, inclusiv a infrastructurii care poate fi utilizată atât în scopuri civile, cât și militare.

ADVERTISING

Discuții cu Bulgaria pentru securitatea navigației

Tot miercuri, premierul român a discutat telefonic cu omologul său bulgar, Rumen Radev, despre cooperarea dintre cele două țări în regiunea Mării Negre. Într-un mesaj publicat pe X, Niculescu a precizat că discuțiile au vizat atât securitatea, cât și îmbunătățirea legăturilor dintre cele două state.

Premierul a salutat și inițiativa președintelui Nicușor Dan de a atrage atenția aliaților NATO asupra deteriorării situației de securitate din Marea Neagră. „Trebuie să colaborăm între noi şi cu Turcia pentru a asigura securitatea navigaţiei în Marea Neagră”, a transmis Niculescu.

ADVERTISING

Cei doi premieri au convenit să se întâlnească în viitorul apropiat, pentru a continua discuțiile și coordonarea în cadrul Parteneriatului strategic româno-bulgar.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google