Aleksei Navalnîi este 100% convins că președintele Vladimir Putin a ordonat forțelor speciale ruse să îl urmărească înainte de a fi otrăvit.
„Sunt absolut sigur că Putin a știut. Planul (de urmărire a sa – n.red.) nu putea exista fără o hotărâre a șefului Serviciului rus de Securitate (FSB), Alexander Bortnikov. Și nu ar îndrăzni niciodată să facă asta fără ordinul direct al președintelui Putin”, a spus Aleksei Navalnîi pentru CNN.
O investigație a grupului Bellingcat, în colaborare cu CNN, a relatat modul în care echipe FSB au mers în august în Siberia.
Ancheta a constatat că două echipe formate din cinci sau șase agenți au fost dislocate în Siberia, în timpul călătoriei lui Navalnîi în august 2020, inclusiv experți în armament chimic.
Guvernul rus nu a reacționat la acest raport, dar Kremlinul a negat anterior orice implicare în otrăvirea lui Navalnîi.
Lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor de patru ore de la Tomsk la Moscova.
Căpitanul avionului s-a îndreptat spre orașul Omsk și a solicitat ajutor medical. S-a constatat ulterior că liderul opoziției ruse fusese otrăvit cu Novichok.
De atunci, Uniunea Europeană a impus sancțiuni mai multor înalți oficiali, inclusiv lui Bortnikov, afirmând că este „responsabil pentru sprijinul acordat persoanelor care au fost implicate în otrăvirea lui Navalnîi”.
Ancheta Bellingcat a constatat, de asemenea, că FSB a urmărit echipa lui Navalnîi în peste 30 de călătorii.