Miron Cozma și Adrian Sârbu, inculpați în Dosarul Mineriadei

Miron Cozma și Adrian Sârbu, inculpați în Dosarul Mineriadei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parchetul General a anunțat, vineri, că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de fostul lider sindical Miron Cozma şi Adrian Sârbu, fost consilier al prim-ministrului Guvernului, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Astfel, cei doi devin din urmăriţi penal inculpaţi.

”Informăm că în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alţi doi inculpaţi”, comunică Parchetul General.

ADVERTISING

Este vizat fostul lider al minerilor Miron Cozma, ”sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii”.

Cel de-al doilea inculpat este Adrian Sârbu, ”la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii”.

Pachetul face precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la Parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

ADVERTISING

Miercuri, Parchetul General a anunțat că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ion Iliescu și Petru Roman, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Astfel, cei doi devin din urmăriţi penal inculpaţi.

„În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, precizează Ministerul Public.

ADVERTISING

Procurorii îi acuză pe Iliescu, Roman şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale că "au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇