Ministerul Apărării a găsit resturi de dronă lângă Periprava

Ministerul Apărării a găsit resturi de dronă lângă Periprava
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că elemente de dronă au fost ridicate din apropierea localităţii tulcene Periprava, acestea fiind găsite într-o zonă mlăştinoasă. MApN a menţionat că elementele ar proveni de la atacurile executate de Rusia asupra unor obiective din Ucraina, la finalul lunii iulie.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute, la finalul lunii iulie, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.

ADVERTISING

”Echipe formate din specialişti ai MApN şi ai altor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare au efectuat cercetări marţi, 20 august, într-o zonă din apropierea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidenţă a unor elemente de dronă. Echipa de investigaţie a ridicat probele de la faţa locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. Locaţia se află într-o zonă mlăştinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării, citați de News.ro.

ADVERTISING

Aceștia au menţionat că informează structurile aliate cu privire la aceste situaţii.

”Ministerul Apărării Naţionale a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai precizat sursa citată.

ADVERTISING

La sfârșitul lunii iulie, MApN a confirmat la sfârșitul lunii iulie că au fost găsite resturi de la o dronă rusească de tip Geran1/2 lângă localitatea Plauru, din județul Tulcea. după ce presa ucraineană a semnalat că mai multe drone lansate de Rusia au căzut la noi în ţară. De asemenea, au fost identificate resturi de dronă în zona localităţilor Ceatalchioi și Periprava din judeţul Tulcea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇