Mina de război apărută în apele româneşti ale Mării Negre era ucraineană (Foto)

Mina de război apărută în apele româneşti ale Mării Negre era ucraineană (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mina de război care a apărut luni în apele româneşti ale Mării Negre și ulterior a fost distrusă era de provenienţă ucraineană şi fusese revitalizată în anul 2020.

Aceasta este folosită în raioane cu adâncime până la 50 de metri şi are o încărcătură TNT de 20 de kilograme, a declarat comandantul Puitorului de mine şi plase ”Viceamiral Constantin Bălescu”, cpt.cdor. Daniel Gheorma.

El a precizat că a fost pentru prima oară când este distrusă o mină reală.

“La ajungerea în raion, mina a fost identificată, clasificată ca fiind de provenienţă ucraineană, din stocul operativ al Forţelor Navale Ucrainene, revitalizată în anul 2020. Ea este o mină folosită în raioane cu adâncime până la 50 de metri, cu o încărcătură TNT în jur de 20 de kilograme”, a afirmat Daniel Gheorma.

ADVERTISING

Comandantul a subliniat că mine au mai fost raportate în zona de litoral a Turciei.

“Sunt raportate mine în zona de litoral a Turciei, la o distanţă de şase mile marine. De asemenea, a fost raportată o mină în intrarea pe canalul Istanbul şi distrusă de Forţele Navale Turce. Există avertizări de pe navele care tranzitează această zonă să evite şi să întărească observarea vizuală”, a precizat comandantul Puitorului de mine şi plase ”Viceamiral Constantin Bălescu”.

El a explicat că misiunea a fost una cu grad ridicat de risc.

ADVERTISING

“Misiunea a fost una cu grad de ridicat de risc, având în vedere că este pentru prima oară când executăm o activitate de distrugere a unei mine reale.

S-a desfăşurat în siguranţă, tot timpul am avut în atenţie ca grupa scafandrilor deminori să fie în siguranţă şi să desfăşoare activităţi astfel încât să nu periclităm viaţa militarilor români”, a precizat Daniel Gheorma, care a menţionat că mina respectivă fusese desprinsă din baraj cu toate elementele de iniţiere active.

mina
mina-2
mina-4
mina-3

Foto: Ministerul Apărării

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇