Mihai Şora îndeamnă românii să boicoteze companiile cu acţionariat rusesc, ca reacție la invazia în Ucraina

Mihai Şora îndeamnă românii să boicoteze companiile cu acţionariat rusesc, ca reacție la invazia în Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Filosoful Mihai Şora, cunoscut pentru implicarea sa civică, distribuie, joi seară, o listă a companiilor cu acţionariat rusesc care funcţionează pe teritoriul României şi îşi îndeamnă prietenii internauţi să boicoteze aceste companii, în semn de protest față de invazia în Ucraina.

„Dragi prieteni, văd acum o listă cu firmele care au acţionariat rusesc în România. Una dintre deciziile pe care le putem lua (dintr-o lungă serie a gesturilor simple, însă nu mai puţin importante) este să nu mai cumpărăm nimic din acele locuri – începând, pentru cei care au maşină, cu staţiile Lukoil şi Gazprom. Atât de limpede!”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

ADVERTISING

Urmărește LIVE evoluția evenimentelor din Ucraina.

Mesajul său însoţeşte lista pe care sunt trecute companii precum Lukoil, Alro Slatina, Gazprom şi subsidiare ale acestora.  Postarea a adunat aproape 6.000 de likes și peste 2.000 de shares în doar câteva ore.

Dragi prieteni,văd acum o listă* cu firmele care au acționariat rusesc în România.Una dintre deciziile pe care le...

Publicată de Mihai ȘORA pe Joi, 24 februarie 2022

Mihai Şora, în vârstă de 105 ani, este cunoscut pentru luările sale de poziţie şi implicarea civică. 

ADVERTISING

El s-a aflat printre protestatarii din Piaţa Victoriei în 10 august 2018, unde forţele de ordine au intervenit brutal asupra manifestanţilor. La doi ani de la protest, filosoful a catalogat evenimentele de atunci drept un „punct dureros al democraţiei noastre”.

Mihai Șora se alătură astfel altor cetățeni, din România și din alte orașe ale lumii, care au simțit nevoia să se manifeste, într-un fel sau altul, împotriva invaziei Rusiei asupra Ucrainei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇