Metrorex face verificări după ce un mecanic a fost găsit beat. Călătorii s-au sesizat după ce trenul nu a mai plecat din staţie

Metrorex face verificări după ce un mecanic a fost găsit beat. Călătorii s-au sesizat după ce trenul nu a mai plecat din staţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Metrorex a anunţat că face verificări în cazul unui mecanic de tren care a fost găsit beat în cabină, călătorii fiind cei care s-au sesizat după ce garnitura nu a mai plecat din staţia Dristor.

„Referitor la informaţiile apărute în presă cu privire la incidentul în care a fost implicat un mecanic de tren, vă informăm că sunt în curs de efectuare verificările procedurale prevăzute în astfel de situaţii. Acestea presupun cercetarea în funcţie de circumstanţe conform prevederilor legale şi aplicarea de sancţiuni conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern şi legislaţiei incidente”, a transmis, joi seară, Metrorex.

ADVERTISING

Reprezentanţii companiei au precizat că vor putea oferi mai multe informaţii doar după finalizarea verificărilor care în acest moment sunt în desfăşurare, neputându-se antepronunţa asupra rezultatului.

Potrivit Observatornews.ro, incidentul a fost semnalat la staţia Dristor, după ce o garnitură nu a mai plecat din staţie, iar câţiva călători au mers la cabină, pentru a vedea ce se întâmplă. Aceştia au observat că mecanicul era beat, încât nu se putea ţine pe picioare, fiind anunţată Poliţia. Mecanicul a fost testat, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 1,46 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇