Nu avem politicieni de anvergură, care să pună proiecte politice pe primul plan şi să se dedice împlinirii lor.
Nu avem politicieni care să urce în fruntea unui partid cu o viziune, care să coaguleze şi să canalizeze puterea partidului. Nu-i avem pentru că nu avem personalităţi excepţionale în viaţa publică, pentru că nu avem oameni excepţionali în viaţa socială.
Toţi cei ce au ajuns în funcţii importante în guvernele de până acum au ratat oportunităţile de a realiza ceva deosebit care să-şi pună amprenta pe viaţa românească pentru că fie au căzut în capcana jocului politic minor, fie au fost mai aplecaţi spre interesele personale sau de partid decât spre cele generale.
Spun aceste lucruri generale şi prea bine ştiute cu mâhnirea că nu am găsit nimic care să facă din programele de guvernare prezentate acum idei călăuzitoare pentru anii ce vin.
Dacă la PSD acest lucru era imposibil, din cauza situaţiei în care se află partidul, speram să aflu o altă abordare la USR-PLUS şi PNL. Speram să găsesc o idee călăuzitoare, după care să se ordoneze măsurile din programe.
N-am nevoie de o înşiruire a unor lucruri necesare pe care le ştie toată lumea, care să fie diferenţiate în programele partidelor prin nişte cifre aşezate lângă virgulă.
Doream să văd că ele se subordonează unui scop înalt, că ajung la inima oamenilor, că ele pot mobiliza nu doar votul, ci mai ales energia de după, că ele definesc un drum care să ducă la bunăstare.
De altfel, nici sloganurile partidelor nu spun mai nimic. O Românie fără hoţie, cu tot scandalul făcut la Dâmboviţa pe dreptul de a folosi sau nu sloganul, nu-mi spune mare lucru.
Dacă am mobiliza oameni integri şi resurse poate am curăţa rapid ţara de hoţi. Dar avem garanţia că asta va aduce automat bunăstarea? E cam puţin ce ni se oferă, totuşi…
Fraza care zice că trebuie să ne dezvoltăm ca să nu rămânem în urma altor state din UE nu e un ţel, ci o obligaţie, o necesitate. Trebuie să scăpăm de locurile codaşe, pur şi simplu, ca să nu ne facem de ruşine. Cifrele arată cât de rău stăm la toate capitolele. Suntem într-o cursă de maraton de coşmar, toţi aleargă spre linia de sosire, iar noi nici măcar nu am luat startul.
Ceilalţi adaugă casei lor cameră după cameră, iar noi nici nu ne-am apucat să cârpim dărăpănătura noastră.
Ideea că trebuie să scăpăm de PSD mi se pare un pleonasm nefericit pentru că dacă PNL va câştiga alegerile va obliga PSD la opoziție, la derută şi la contracţie. Trebuie depăşită această concepţie, lupta electorală nu se duce acum ca Ciolacu să treacă cu adevărat în opoziţie, lupta de acum este pentru ziua de mâine.
Ar fi caraghios ca Ludovic Orban să câştige şi să trâmbiţeze ţării că a scăpat-o de PSD în loc să treacă la muncă. Ar fi caraghios să mai ascultăm iar şi iar povestea cu nenorocita de grea moştenire, ca scuză a neputinţei guvernamentale.
Sigur că guvernul PNL este garoafă înflorită pe lângă buruienile lui Dragnea. Dar e destul asta? Vom reuşi cu un guvern aidoma acestuia să alergăm spre zare? Cred că nu, abia vom merge. Pentru că nimic din ce comunică actualul guvern nu este despre viitor, este despre prezent, pandemie şi PSD. De ce evită Orban să discute cu specialiştii ce-i stau împotrivă cifrele din programul de guvernare?
Sigur că va fi greu, sigur că măsurile economice ce se vor lua vor avea nevoie de timp ca să îşi arate roadele.
Atunci de ce nu ni se spune verde în faţă că va fi nevoie de timp şi de muncă susţinută ca să vedem ţărmul la care dorim să ajungem? De ce nu ni se spune cinstit că va fi la fel de greu în continuare, cel puţin pentru o perioadă?
Am uneori impresia că mesajul PNL este las’ că vedem noi ce facem, voi votaţi-ne!. Poate că unii, neavând alternativă, vor vota în orb, poate că alţii nu vor dori să ofere un cec în alb şi se vor retrage. Poate că scăderea în sondaje a PNL chiar asta spune.
Şi atunci, unde este mesajul mobilizator de care este nevoie? De unde va să apară cineva cu putere care să adune în siajul lui românii? Explicaţia că PSD a distrus meritocraţia o accept, dar nu e destul. Iar ce se găseşte acum prin partide, e adevărat, sunt tufişuri, nu copaci. Sunt efemeride, nu albine.
La aceste vremuri grele am avea nevoie de personalităţi politice care să inspire, care să fie garanţia că nu ne vom pierde pe drum şi nu avem de unde să le luăm.
Poate că proiectul nostru de ţară acesta ar trebui să fie, să creştem o nouă generaţie politică din care să apară adevăraţi conducători. Trist, suntem în situaţia gospodinei care vrea să aibă în curte o magnolie, dar ei i s-au ofilit muşcatele-n fereastră de atâta sete.
Am impresia că actuala clasă politică merge pe drumul ei, diferit de al nostru. Cu sau fără clasa politică, am impresia că suntem singuri pe drum. Şi trebuie să înţelegem că vom mai fi încă destulă vreme de aici înainte.