Sute de persoane au participat, luni, la un marș al tăcerii în Zagreb, cerând măsuri după ce un elev a fost ucis, iar alți trei copii au fost răniți într-un atac violent dintr-o școală din Zagreb.
Participanții la marșul organizat de sindicatul cadrelor didactice au cerut autorităților să asigure siguranța în școli pentru copii. Acțiuni similare au avut loc în mai multe localități din Croația, relatează ABC News.
"Avem nevoie de sprijin din partea instituțiilor guvernamentale, a echipelor școlare, a mass-media, a organizațiilor societății civile și a tuturor persoanelor care sunt implicate”, au transmis 50 de grupuri de profesori și alte organizații într-o declarație comună.
Ministerul Educației din Croația a anunțat că a organizat întâlniri ale echipelor de experți însărcinate să găsească modalități de îmbunătățire a securității în unitățile de învățământ.
Ministrul Radovan Fuchs a spus că măsurile ar putea include închiderea ușilor școlilor în timpul orelor sau controlul la intrare.
Potrivit autorităților, autorul atacului sângeros de vineri este un tânăr în vârstă de 19 ani, fost elev al școlii primare din cartierul Precko al capitalei croate. Acesta a fost reținut de polițiști în timp ce se tăia cu cuțitul.
Atacurile școlare sunt rare în Croația și în general în Balcani. În mai 2023, un adolescent din Serbia vecină a deschis focul într-o școală din Belgrad, ucigând nouă colegi și un paznic.
T.D.