Ziua 1035 Atac criminal în ajun de Crăciun. Mesajul lui Zelenski de unitate. Orban e convins că războiul se va încheia în 2025

<span style="color:#990000;">Ziua 1035</span> Atac criminal în ajun de Crăciun. Mesajul lui Zelenski de unitate. Orban e convins că războiul se va încheia în 2025
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ajunul Crăciunului, ziua 1035 de război, Ucraina se află într-o situație dificilă pe front. Forțele Kievului luptă pentru a limita înaintarea trupelor ruse şi pentru a provoca pierderi cât mai mari inamicului care se concentrează pe înaintarea în regiunea Doneţk.

Un număr necunoscut de soldaţi ucraineni sunt încercuiţi în satul Makarivka, localitate din vestul provinciei Doneţk situată la sud de Velika Novosilka.

De asemenea, armata rusă continuă să avanseze către Kurahove dinspre sud. Potrivit unui ofiţer al armatei ucrainene, Mikola Melnik, bătălia pentru Kurahove este practic pierdută, iar comandanţii ucraineni ar trebui acum să asigure retragerea la timp a propriilor trupe pentru a evita căderea acestora în încercuire.

În schimb, defensiva ucraineană rezistă în apropierea oraşului Pokrovsk, precum și în avanposturile Toreţk şi Ceasov Iar.

Rusia a atacat o clădire rezidențială din orașul Krivoi Rog, din regiunea Dnipropetrovsk, chiar în ajunul Crăciunului. Un om a fost ucis, iar cel puțin 13 persoane au fost rănite.

Lupte intense au loc şi în regiunea rusă Kursk, unde unităţile ruse au avansat recent mai mulţi kilometri.

De cealaltă parte a graniței, mai multe drone ucrainene au vizat noaptea trecută orașul Millerovo din regiunea rusă Rostov, unde se află o bază aeriană. Autoritățile au anunțat că nu s-au înregistrat victime.

Pe de altă parte, premierul Ungariei, Viktor Orban, este convins că războiul din Ucraina se va încheia anul viitor și a avansat două scenarii pentru deznodământul conflictului.

În aceste condiții, Kievul își leagă speranțele de o nouă rachetă Trembita, care va fi capabilă să ajungă în Moscova, aflată în faza finală de testare. Având costuri de producție foarte reduse, Trembita va putea să epuizeze apărările aeriene adverse.

ADVERTISING

Sunt și alte vești care dau speranță Ucrainei. Primii militari din Legiunea Ucraineană, formată în Polonia, se întorc în țară și vor continua pregătirea în bazele ucrainene. Pe 10 ianuarie, următorul lot de voluntari va semna contracte cu armata și va pleca la o unitate de antrenament din Polonia.

Iar Ucraina a primit un nou pachet extins de arme din Germania. Acesta include tancuri, un obuzier autopropulsat, sisteme antiaeriene Iris-T şi lansatoare de rachete Patriot.

Evoluții pe front

  • Atac criminal în ajun de Crăciun - Rusia a atacat o clădire rezidențială din orașul Krivoi Rog, din regiunea Dnipropetrovsk, chiar în ajunul Crăciunului. Un om a fost ucis, iar cel puțin 13 persoane au fost rănite, a declarat guvernatorul Serhii Lîsak, citat de Kiev Independent. Rapoartele preliminare spun că o rachetă balistică rusă a lovit un bloc de apartamente cu patru etaje din oraș, potrivit primarului Oleksandr Vilkul. "Rușii sunt ucigași. Nimic sacru, nici umanitate", a spus Andrii Yermak, șeful Cancelariei președintelui Zelenski. Serviciile de urgență lucrează la fața locului, deoarece bilanțul este de așteptat să crească.
  • Lupte grele în Donețk - Armata ucraineană luptă pentru a limita înaintarea trupelor ruse şi pentru a provoca pierderi cât mai mari inamicului, care se concentrează pe înaintarea în regiunea Doneţk. Aici, localităţile Kurahove, Pokrovsk şi Velika Novosilka continuă să fie obiectivele cheie ale armatei ruse, care şi-a intensificat cu sprijinul trupelor nord-coreene şi ofensiva pentru a recupera teritoriul pierdut în provincia rusă de graniţă Kursk. Un număr necunoscut de soldaţi ucraineni sunt încercuiţi în satul Makarivka, localitate din vestul provinciei Doneţk situată la sud de Velika Novosilka, potrivit platformei de analiză a evoluţiei războiului DeepState, apropiată armatei ucrainene. Trupele ruse încearcă pe acel sector de front să taie logistica armatei ucrainene şi să ocupe Velika Novosilka.
  • Bătălia pentru Kurahove - Continuă în acest timp războiul urban în oraşul Kurahove, unde o centrală termică locală le oferă trupelor ucrainene o foarte bună poziţie defensivă. Încercarea armatei ruse de a încercui oraşul dinspre nord s-a blocat din cauza pierderilor mari suferite în ultimele săptămâni, scrie analistul militar Kostiantin Maşoveţ pentru grupul de experţi Rezistenţa Informativă. Totuşi, armata rusă continuă să avanseze către Kurahove dinspre sud. Potrivit unui ofiţer al armatei ucrainene, Mikola Melnik, bătălia pentru Kurahove este practic pierdută, iar comandanţii ucraineni ar trebui acum să asigure o retragere la timp a propriilor trupe pentru a evita căderea acestora în încercuire.
  • Kievul așteaptă o ofensivă dinspre est - Luptele cele mai violente se concentrează în provincia Doneţk, iar înaintarea trupelor ruse acolo apropie tot mai mult linia frontului de provincia Dnipropetrovsk. Trupele ruse au ajuns în Doneţk la circa 15 kilometri de graniţele administrative ale acesteia atât cu provincia Dnipropetrovsk, cât şi cu provincia Zaporojie. În aceasta din urmă, provincie deja parţial ocupată de trupele ruse pe frontul de sud, Kievul bănuieşte că Moscova pregăteşte o ofensivă şi dinspre est. Unii analişti afirmă că, luptând până la capăt pentru fiecare localitate, Ucraina încearcă să maximizeze pierderile în rândurile inamicului, dar o asemenea tactică s-ar putea dovedi contraproductivă, în condiţiile efectivelor insuficiente ale armatei ucrainene, care astfel creşte pierderile şi în rândurile propriilor trupe. O greşeală a comandamentului ucrainean, consideră analistul militar Iuri Botusov, este că ar fi sacrificat prea multe resurse umane şi materiale în încercarea de a apăra poziţii care oricum urmau să fie pierdute, fiind astfel irosite inutil vieţile multor soldaţi, în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o criză de efective şi nu reuşeşte să-şi înlocuiască pierderile.
  • Unde rezistă ucrainenii - În apropierea oraşului Pokrovsk, un contraatac ucrainean a reuşit în sudul localităţii să împingă înapoi trupele ruse, care însă continuă să avanseze către vest, în timp ce caută să taie căile de acces către oraş. Defensiva ucraineană continuă în acest timp să reziste la Toreţk şi Ceasov Iar, două avanposturi ucrainene care împiedică înaintarea rusă către Kostiantinivka şi Kramatorsk. Trupele ucrainene depind de dronele kamikaze pentru a distruge formaţiunile ruse înainte ca acestea să ajungă la poziţiile ucrainene, potrivit brigăzii "Azov". În pofida pierderilor mari, Rusia deţine în continuare o superioritate numerică semnificativă pe mai multe sectoare ale frontului, constată analiştii militari.
  • Lupte grele în Kursk - Lupte intense au loc şi în regiunea rusă Kursk, unde peste 1.000 de soldaţi nord-coreeni trimişi acolo în sprijinul trupelor ruse au fost ucişi sau răniţi, potrivit şefului Centrului ucrainean de Contracarare a Dezinformării, Andri Kovalenko, bilanţ pe care Volodimir Zelenski îl urcă la peste 3.000. Potrivit bloggerilor militari ruşi şi ucraineni, unităţile ruse au avansat recent mai mulţi kilometri în direcţia localităţii Kurilovka, la est de oraşul Sudja, principala localitate căzută sub control ucrainean în această provincie.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Oraș din Rostov, atacat cu drone - Mai multe drone ucrainene au vizat noaptea trecută orașul Millerovo din regiunea Rostov, potrivit guvernatorului Iuri Sliusar. Opt drone au fost distruse, iar alte patru au fost deviate de bruiajul electronic, a adăugat oficialul, precizând că nimeni nu a fost rănit. Ministerul rus al Apărării a transmis dimineață că trei drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunii Rostov și o alta în Voronej. Ambele regiuni se învecinează cu Ucraina la vest. Potrivit lui Andrii Kovalenko, șeful centrului ucrainean de contracarare a dezinformării, Millerovo găzduiește o bază aeriană unde se află avioane de luptă, care sprijină operațiunile infanteriei ruse în estul și sudul Ucrainei. Orașul a mai fost atacat în decembrie, cel mai recent o rachetă fiind doborâtă duminică.

Alte informații relevante

  • Mesajul lui Zelenski de Crăciun - Preşedintele Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni cu ocazia Crăciunului. În discursul său de marţi, el a subliniat şi adevăratele intenţii ale "dictatorului de la Kremlin," Vladimir Putin. „Pentru a doua oară în istoria modernă, Crăciunul îi uneşte pe toţi ucrainenii. Astăzi suntem cot la cot. Nu ne vom pierde. În direct sau în gând, ne vom felicita reciproc, ne vom suna părinţii, ne vom săruta copiii, ne vom îmbrăţişa rudele, ne vom aminti de ai noştri. În persoană, la distanţă, sau în inimile noastre, ucrainenii sunt astăzi împreună. Şi atâta timp cât facem acest lucru, răul nu are nicio şansă”, a spus preşedintele Ucrainei. „Tot ce avem nevoie este să trăim paşnic pe pământul nostru, să vedem soarele, cerul nostru şi steaua de Crăciun în el, nu Shahed-urile iraniene şi rachetele ruseşti. Dar unii oameni sunt plictisiţi şi lipsiţi de entuziasm. Aceste cuvinte sunt dovada cât de departe sunt ei de Dumnezeu, de creştinism, de credinţa adevărată. Şi aceasta este dovada de ce robia şi întunericul lor pierd. Noi ştim acest lucru. Lumea ştie acest lucru”, a subliniat preşedintele Ucrainei.
  • Racheta care poate lovi Moscova e aproape gata - O nouă rachetă Trembita, care va fi capabilă să ajungă în Moscova, se află în faza finală de testare, iar producția de masă este planificată să înceapă în curând. O singură rachetă cu un focos de 20-30 kg costă doar 15.000 de dolari și 3.000 de dolari versiunea momeală. Dezvoltarea rachetei este un răspuns la capacitatea limitată a Ucrainei de a folosi rachete străine cu rază lungă de acțiune. Detalii AICI
  • Orban anunță că războiul se va termina în 2025 - Premierul Ungariei, Viktor Orban, este convins că războiul din Ucraina se va încheia în 2025 și a prezentat două scenarii pentru deznodământul conflictului. "Războiul se va încheia în 2025. Se va încheia fie prin negocieri pașnice, fie prin distrugerea uneia dintre părțile în conflict", a spus el, într-un interviu pentru ziarul Magyar Nemzet. Orbán a mai spus că, după încheierea războiului, economiile europene, în special cea a Ungariei, se vor bucura din nou de "un mare succes economic". Totodată, premierul Ungariei a reflectat asupra războiului, spunând că "stelele nu s-au aliniat niciodată atât de rău și ultimii patru ani au fost cei mai grei de când vânturile schimbării de regim m-au adus în politică”.
  • Primii voluntari din Legiunea Ucraineană vin acasă - Prima unitate a Legiunii Ucrainene, formată în Polonia, a plecat deja spre țară, a declarat ambasadorul Kievului în Polonia, Vasîl Bodnar, într-un interviu pentru Radio Liberty. Acesta a adăugat că voluntarii vor continua pregătirea în bazele ucrainene. Pe 10 ianuarie, următorul lot de voluntari va semna contracte cu Forțele Armate ucrainene și va pleca la o unitate de antrenament din Polonia. Ambasadorul nu a făcut public numărul voluntarilor instruiți în Polonia.
  • Proteste după întâlnirea lui Fico cu Putin - Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, şi-a atras critici din întreaga Europă, dar şi din partea propriului popor după vizita sa surpriză la Moscova, unde a avut discuţii faţă în faţă cu Vladimir Putin. În capitala Slovaciei, Bratislava, oamenii au ieşit luni pe străzi pentru a protesta, afişând pancarte în sprijinul Ucrainei, precum şi reprezentări deloc măgulitoare ale premierului lor. Pe un banner scria simplu: „Miroase a trădare”, relatează Sky News. După cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul maghiar Viktor Orban, Fico este doar al treilea lider al UE care îl vizitează pe Putin la Moscova de când liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei, în februarie 2022.
  • Arme din Germania - Ucraina a primit un nou pachet extins de arme din Germania, a anunţat Ministerul Apărării de la Kiev. Furnizarea, confirmată şi de guvernul german, include 15 tancuri de luptă Leopard 1A5, două tancuri antiaeriene Gepard, un obuzier autopropulsat Panzerhaubitze 2000, două sisteme antiaeriene Iris-T şi două lansatoare de rachete Patriot. Germania a livrat acum Ucrainei încă 65.000 de runde de muniţie pentru tancurile antiaeriene Gepard, precum şi muniţie suplimentară pentru sistemul Iris-T. De asemenea, Berlinul a furnizat rachete aer-aer AIM-9L/I, care permit avioanelor de vânătoare să atace ţinte în aer. În afară de armele grele, noul pachet german include camioane, drone, sisteme radar şi muniţie. Germania a oferit până acum, sau a promis să ofere, ajutor militar în valoare de circa 28 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina. Germania este al doilea cel mai mare susţinător al Ucrainei după SUA.
  • Ideea Phenianului - Ideea de a trimite trupe nord-coreene în Rusia, pentru a-i sprijini efortul de război împotriva Ucrainei, a aparţinut Phenianului, nu Moscovei, potrivit agenţiilor de informaţii americane, citate de The New York Times (NYT). Iniţial, s-a crezut că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi fost cel care ar fi solicitat un astfel de ajutor din partea Phenianului, însă iniţiativa a aparţinut lui Kim Jong-Un, fiind adoptată imediat de către liderul de la Kremlin. Detalii AICI.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇