Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a donat premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30.000 de euro, organizaţiei „Prietena Mea” care se ocupă de incluziunea copiilor cu sindromul Down, a anunţat luni preşedinţia de la Chişinău, potrivit Newsmaker.
„Asociaţia ‘Prietena Mea’ este vocea copiilor cu sindromul Down şi promovează incluziunea lor, ca ei să trăiască în familii şi comunităţi armonioase. Fiecare copil are nevoie de dragostea celor din jur pentru a creşte, a se dezvolta şi a fi fericit”, a declarat Maia Sandu, explicându-şi gestul.
Asociaţia non-profit „Prietena Mea", fondată de Ludmila Adamciuc, are misiunea de a creşte gradul de acceptare a persoanelor cu dizabilităţi prin informare, sensibilizare şi abilitare atât a părinţilor copiilor cu nevoi speciale, cât şi a societăţii.
Potrivit instituţiei prezidenţiale, Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei va transfera direct banii Asociaţiei publice „Prietena Mea".
Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30.000 euro.
Ca urmare a apariţiei unor polemici pe această temă, Preşedinţia Republicii Moldova a cerut lămuriri în acest sens Centrului Naţional Anticorupţie, care a stabilit că Maia Sandu poate să primească premiul, întrucât termenul de „premiu” nu se regăseşte în lista celor care se circumscriu noţiunii de „cadou”.
Premiul a deranjat la Moscova, unde purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a comentat pe larg pe această temă, în briefingul său din 17 ianuarie, cu acuzaţii la adresa Maiei Sandu, care ar facilita „colonizarea” Moldovei de către România.