Georgia așteaptă scuze de la Maia Sandu și Volodimir Zelenski în legătură cu „torturarea” lui Mihail Saakașvili

Georgia așteaptă scuze de la Maia Sandu și Volodimir Zelenski în legătură cu „torturarea” lui Mihail Saakașvili
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Georgia „aşteaptă scuze” de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu „torturarea” fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, care se află în arest preventiv.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”, informează newsmaker.md.

Joi, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.

ADVERTISING

În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber.

De asemenea, în document se arată că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport, conform newsmaker.md.

Misiunea care a întocmit raportul a criticat lipsa de date sistematizate privind starea pacienţilor, deoarece constatările fiecărui specialist sunt stocate separat şi astfel este dificil să se obţină o imagine de ansamblu şi o dinamică a stării pacientului. De asemenea, misiunea a menţionat „lipsa unor planuri de tratament cu adevărat individualizate şi a unei abordări integrate”.

ADVERTISING

Georgia aşteaptă scuze de la Sandu şi Zelenski

Vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a comentat raportul Comitetului. Printre altele, politicianul georgian a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili ar fi false.

„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.

ADVERTISING

Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.

După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În timpul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg în condiţiile în care are înălţimea de 1.95.

La începutul lunii iulie 2023, Mihail Saakaşvili a participat la o audiere în instanţă în format online pentru prima dată din luna februarie şi părea extrem de epuizat.

De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Vladimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”. Cei doi şefi de stat au făcut apel, în multiple rânduri, la autorităţile georgiene să îl elibereze imediat pe politician şi să îl trimită în străinătate pentru tratament medical.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇