Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că vrea să grăbească procesul legislativ pentru a introduce o interdicție a rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani, astfel încât măsura să intre în vigoare înainte de începutul următorului an școlar, în luna septembrie.
Declarațiile au fost făcute într-un mesaj video difuzat de CNN, prin intermediul filialei sale franceze, BFMTV.
„Creierele copiilor și adolescenților noștri nu sunt de vânzare. Emoțiile lor nu sunt de vânzare și nici nu trebuie manipulate, fie de platforme americane, fie de algoritmi chinezi”, a declarat Macron.
Șeful statului a subliniat că Franța va merge mai departe nu doar cu interdicția privind rețelele sociale pentru minori, ci și cu interzicerea telefoanelor mobile în licee, pentru a crea reguli „clare pentru adolescenți, familii și profesori”.
Inițiativa Franței se înscrie într-o tendință tot mai accentuată în statele occidentale, care încearcă să limiteze impactul negativ al platformelor digitale asupra copiilor și adolescenților.
Anunțul lui Macron vine la scurt timp după ce guvernul britanic a transmis că analizează măsuri similare, inclusiv posibilitatea de a interzice accesul la rețelele sociale pentru minorii sub 16 ani.
- După Australia, tot mai multe țări analizează interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani
- Danemarca va interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani
Un precedent important a fost creat de Australia, care a adoptat în decembrie o lege ce interzice copiilor sub 16 ani să dețină conturi pe platforme precum Instagram, TikTok sau Facebook. Potrivit premierului australian Anthony Albanese, peste 4,7 milioane de conturi de social media considerate că aparțin minorilor sub 16 ani au fost dezactivate sau eliminate după intrarea în vigoare a legii.
„Știm că se produc daune sociale și avem responsabilitatea, ca guvern, să răspundem apelurilor părinților, dar și ale tinerilor care spun: lăsați-ne să fim copii”, declara Albanese într-un interviu acordat CNN. În ajunul intrării în vigoare a interdicției, premierul le-a transmis adolescenților australieni un mesaj video în care îi încuraja „să înceapă un sport nou, să învețe un instrument sau să citească o carte”.
În Franța, proiectul de lege este susținut de deputata Laure Miller, din partidul prezidențial Renaissance. Aceasta a explicat că una dintre problemele majore este lipsa oricărei verificări reale a vârstei pe platformele de social media.
„Poți introduce orice dată de naștere și ai acces la platformă. Ceea ce vrem să impunem, prin aplicarea strictă a Regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), este o verificare reală a vârstei la accesarea rețelelor sociale. Asta schimbă totul”, a declarat Miller.
Deși admite că restricțiile vor putea fi ocolite în anumite cazuri, deputata susține că Franța trebuie „măcar să pună piciorul în prag” în privința protejării minorilor în mediul online.
Inițiativa australiană a fost influențată și de cartea The Anxious Generation, semnată de psihologul social american Jonathan Haidt, care argumentează că rețelele sociale au deteriorat grav sănătatea mintală a copiilor.
„Ne-am supraprotejat copiii în lumea reală și i-am subprotejat online. Am greșit pe ambele planuri”, spunea Haidt pentru CNN, susținând soluții precum interzicerea smartphone-urilor în școli și limitarea accesului la social media pentru minori.
Deși au existat critici – inclusiv din partea lui Elon Musk, care a calificat inițiativa australiană drept „un război mascat pentru controlul accesului la internet” –, platforma X a respectat, în cele din urmă, noile reguli.
