Australia devine prima țară din lume care interzice utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani

Australia devine prima țară din lume care interzice utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani

Australia a aprobat joi o interdicţie prin care copiii sub 16 ani nu au voie să folosească reţelele sociale, devenind prima ţară din lume care ia o astfel de decizie, după o dezbatere aprinsă care a cuprins naţiunea, şi stabilind astfel un punct de referinţă pentru jurisdicţiile din întreaga lume cu una dintre cele mai dure reglementări ce vizează Big Tech.

Legea obligă giganţii din domeniul tehnologiei, de la Meta, proprietarul Instagram şi Facebook, până la TikTok, să oprească accesul minorilor, în caz contrar riscând amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni (32 de milioane de dolari), relatează Reuters.

O testare a metodelor de aplicare a legii va începe în ianuarie, interdicţia urmând să intre în vigoare peste un an.

Proiectul de lege privind vârsta minimă de utilizare a reţelelor sociale transformă Australia într-un caz test pentru un număr tot mai mare de guverne care au legiferat sau au declarat că intenţionează să legifereze o restricţie privind vârsta utilizatorilor pe reţelele sociale, pe fondul preocupărilor legate de impactul acestora asupra sănătăţii mintale a tinerilor.

ADVERTISING

Ţări precum Franţa şi unele state americane au adoptat legi pentru a restricţiona accesul minorilor fără permisiunea părinţilor, însă interdicţia australiană este absolută.

În Florida, o interdicţie totală pentru copiii sub 14 ani este contestată în instanţă pe motive de libertate de exprimare.

Adoptarea legii, după o ultimă zi maraton a anului parlamentar australian, marchează o victorie politică pentru prim-ministrul de centru-stânga Anthony Albanese, care va candida din nou în 2025, pe fondul scăderii de popularitate în sondajele de opinie.

Populația susține măsura, dar relațiile cu SUA s-ar putea tensiona

Interdicţia s-a confruntat cu opoziţia apărătorilor vieţii private şi a unor grupuri pentru drepturile copilului, dar 77% din populaţie a dorit-o, potrivit ultimelor sondaje.

Pe fondul unei anchete parlamentare desfăşurate până în 2024, în cadrul căreia au fost audiate mărturii ale părinţilor unor copii care s-au automutilat din cauza hărţuirii prin intermediul reţelelor sociale, mass-media naţionale au susţinut interdicţia, în frunte cu News Corp a lui Rupert Murdoch, cel mai mare editor de ziare din ţară, printr-o campanie intitulată „Let Them Be Kids” (Lăsaţi-i să fie copii).

ADVERTISING

Cu toate acestea, interdicţia ar putea tensiona relaţia Australiei cu aliatul său cheie, Statele Unite, unde proprietarul X, Elon Musk, o figură centrală în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, a declarat într-o postare din această lună că pare o „modalitate ascunsă de a controla accesul la internet al tuturor australienilor”.

Giganții tehnologici, vizați direct

De asemenea, măsura reflectă o stare de antagonism existentă între Australia şi giganţii tehnologici, care au sediul în principal în SUA.

Australia a fost prima ţară care a obligat platformele de social media să plătească mass-media pentru partajarea conţinutului lor, iar acum intenţionează să le ameninţe cu amenzi pentru că nu reuşesc să elimine postările rău intenţionate.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că proprietarul Facebook respectă legislaţia australiană, dar este „îngrijorat” de acest proces, care „a grăbit adoptarea legislaţiei fără a lua în considerare în mod corespunzător dovezile, ceea ce industria face deja pentru a asigura experienţe adecvate vârstei şi vocile tinerilor”.

ADVERTISING

Reprezentanţii TikTok şi X, despre care guvernul a declarat că vor fi afectate de interdicţie, nu şi-au spus încă punctul de vedere.

Companiile - inclusiv Alphabet/Google, a cărei filială YouTube este exceptată deoarece este utilizată pe scară largă în şcoli - au susţinut că legislaţia ar trebui amânată până după perioada de testare a metodelor de verificare a vârstei.

„Este carul înaintea boilor”, a declarat Sunita Bose, director general al Digital Industry Group, care are ca membri majoritatea companiilor de social media.

„Avem proiectul de lege, dar nu avem orientări din partea guvernului australian cu privire la metodele corecte pe care o serie întreagă de servicii care fac obiectul acestei legi vor trebui să le utilizeze”, a adăugat Bose.

O națiune divizată

Unele grupuri de susţinere a tinerilor şi profesori universitari au avertizat că interdicţia i-ar putea îndepărta pe cei mai vulnerabili tineri, inclusiv LGBTQIA şi pe adolescenţii migranţi, de reţelele de sprijin.

Comisia australiană pentru drepturile omului a declarat că legea ar putea încălca drepturile omului în cazul tinerilor prin interferarea cu capacitatea lor de a participa în societate.

Între timp, apărătorii vieţii private au avertizat că legea ar putea duce la o colectare mai intensă a datelor cu caracter personal, deschizând calea pentru supravegherea de stat bazată pe identificarea digitală. O modificare de ultim moment a proiectului de lege a specificat că platformele trebuie să ofere o alternativă la solicitarea ca utilizatorii să încarce documente de identificare.

Dar grupurile de părinţi au făcut presiuni pentru intervenţie, bazându-se pe comentariile lui Vivek Murthy, ministrul american al sănătăţii, care, în 2023, a declarat că social media agravează criza de sănătate mintală a tinerilor până la punctul în care ar trebui să fie însoţite de un avertisment de sănătate.

„Stabilirea unei limite de vârstă şi redarea controlului către părinţi cred că este un punct de plecare”, a declarat Ali Halkic, susţinător australian al luptei împotriva hărţuirii, al cărui fiu, Allem, în vârstă de 17 ani, şi-a luat viaţa în 2009 în urma hărţuirii pe reţelele sociale.

Enie Lam, o elevă din Sydney care a împlinit recent 16 ani, a declarat că social media a contribuit la problemele de imagine corporală şi la hărţuirea cibernetică, dar o interdicţie totală ar putea conduce tinerii către părţi mai puţin vizibile şi mai periculoase ale internetului.

„Aceasta va crea doar o generaţie de tineri care vor fi mai alfabetizaţi din punct de vedere tehnologic pentru a ocoli aceste piedici”, a declarat ea pentru Reuters. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇