Macron scoate 7.000 de soldați în stradă: A fost atacată întreaga Franţă

Macron scoate 7.000 de soldați în stradă: A fost atacată întreaga Franţă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Întreaga Franţă a fost vizată în „atacul terorist islamist” comis la Nisa, a declarat, joi seară, preşedintele Emmanuel Macron, venit la locul atentatului pentru a exprima solidaritate cu victimele şi apropiaţii acestora.

„Este vorba de un nou atac islamist. Trebuie să fie foarte clar: a fost atacată întreaga Franţă„, a afirmat Emmanuel Macron la Nisa, conform cotidianului Le Figaro.

"Suntem atacaţi din cauza valorilor noastre, din cauza gustului libertăţii, din cauza posibilităţii libertăţii de credinţă. Nu vom ceda deloc", a declarat Emmanuel Macron.

ADVERTISING

"După asasinarea părintelui Hamel în vara anului 2016, catolicii sunt atacaţi şi ameninţaţi încă o dată în ţara noastră. Transmit susţinerea întregii naţiuni pentru catolicii din Franţa şi de oriunde. Întreaga naţiune este alături de ei şi va fi alături, astfel încât religia să fie exercitată în continuare liber în ţara noastră", a subliniat Macron.

Dublează numărul soldaților din stradă

Preşedintele Franţei a precizat că va suplimenta de la 3.000 la 7.000 numărul militarilor care participă la operaţiunea de menţinere a ordinii publice Sentinelle.

ADVERTISING

Un militant islamist înarmat cu un cuţit a ucis trei persoane şi a rănit numeroase altele, joi dimineaţă, în incinta şi în jurul Catedralei Notre-Dame din oraşul Nisa. Agresorul a fost imobilizat şi arestat.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇