Liderul suprem al talibanilor interzice complet culturile de mac

Liderul suprem al talibanilor interzice complet culturile de mac
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, a interzis culturile de mac în Afganistan.

Un decret în acest sens a fost anunţat duminică de purtătorul de cuvânt al liderului suprem al talibanilor, Zabihullah Mujahid, transmite dpa.

În decret se menţionează că, dacă ordinul este încălcat, cultura de mac va fi distrusă imediat, iar cei responsabili vor fi judecaţi în conformitate cu legea islamică, Sharia.

„Mai mult, utilizarea, transportul, comerţul, exportul şi importul tuturor tipurilor de droguri precum alcool, heroină, haşiş etc, inclusiv de la fabricile de producţie a medicamentelor din Afganistan, sunt strict interzise„, se menţionează în decret.

În noiembrie 2021, ONU a avertizat cu privire la o creştere a culturilor de mac, din care se produce opiu, în Afganistan.

Opiul afgan domină piaţa neagră internaţională a drogurilor, alimentând opt din 10 utilizatori la nivel mondial, potrivit Oficiului ONU privind drogurile şi criminalitatea (UNODC).

Decretul a fost adoptat la finalul unei reuniuni care a durat trei zile şi a fost prezidată de Akhundzada în oraşul său natal, în provincia Kandahar, la jumătatea lunii martie.

După reuniune, talibanii au impus o serie de restricţii, printre care decizia de a prelungi închiderea şcolilor pentru fete, segregarea în parcuri în funcţie de gen şi coduri de conduită privind portul bărbii şi îmbrăcămintea pentru angajaţii din sectorul public.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇