Casa Albă a anunțat, miercuri, la mai puțin de 48 de ore de la impunerea tarifelor pentru Canada și Mexic, o scutire temporară, de o lună, pentru producătorii auto. Decizia vine după discuții care au avut loc între președintele SUA, Donald Trump, și directorii General Motors, Ford și Stellantis.
Producătorii auto au cerut administrației Trump eliminarea tarifelor de 25% pentru vehiculele fabricate și importate din Mexic și Canada, atâta timp cât acestea respectă regulile de origine din Acordul SUA-Mexic-Canada (USMCA), informează CNBC.
„La cererea companiilor asociate cu USMCA, președintele le oferă o scutire pentru o lună, astfel încât să nu fie dezavantajate economic”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.
Casa Albă a precizat că scutirea de o lună se aplică doar producătorilor auto ale căror mașini respectă regulile USMCA, un acord care a fost negociat în timpul primului mandat al lui Trump. Nu este încă clar dacă scutirea se aplică doar vehiculelor sau dacă include și piesele auto.
Consiliul American pentru Politici Auto (AAPC), care reprezintă Ford, GM și Stellantis – toate afectate puternic de tarife – a susținut la începutul săptămânii că vehiculele și piesele care respectă cerințele USMCA ar trebui scutite de creșterea tarifară.
„Producătorii noștri auto americani, care au investit miliarde de dolari în SUA pentru a îndeplini aceste cerințe, nu ar trebui să-și piardă competitivitatea din cauza unor tarife care vor crește costurile de producție și vor descuraja investițiile în forța de muncă americană, în timp ce concurenții din afara Americii de Nord se bucură de acces ușor pe piața noastră”, a declarat fostul guvernator al statului Missouri, Matt Blunt, președinte AAPC, într-un comunicat luni seară.
Scutirea temporară oferă timp suplimentar pentru discuții între Casa Albă și industria auto privind tarifele.
Trump anunțase anterior că aceste tarife vor fi confirmate pe 2 aprilie, în încercarea de a convinge producătorii auto să investească mai mult în SUA pentru producția de vehicule.
Acțiunile producătorilor auto au crescut între 4% și 9% miercuri după-amiază, imediat după anunț.