Șeful comerțului din Uniunea Europeană, Maros Sefcovic, a discutat cu trei membri de rang înalt ai administrației președintelui american Donald Trump, care urmează să își preia funcțiile, despre găsirea unei soluții pentru disputa comercială transatlantică în desfășurare.
Sefcovic a avut miercuri o convorbire telefonică cu Howard Lutnick, ales de Trump pentru funcția de secretar al Comerțului, Jamieson Greer, desemnat pentru postul de reprezentant al comerțului SUA, și Kevin Hassett, directorul Consiliului Economic Național, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.
UE dorește să ajungă la o soluție negociată cu SUA și să protejeze interesele blocului comunitar, a declarat Gill.
Convorbirea a avut un caracter introductiv, iar cele două părți au convenit să se întâlnească în curând, transmite Financial Times.
În această săptămână, UE a promis că va răspunde tarifelor de 25% pe care Trump a anunțat că SUA le vor impune asupra tuturor importurilor de oțel și aluminiu.
Președintele american și-a reiterat, de asemenea, amenințarea de a impune tarife reciproce împotriva țărilor care aplică taxe asupra importurilor din SUA.
![image-3](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2025/02/image-3.png)
Citeşte integral articolul UE a lansat discuțiile cu echipa lui Donald Trump pentru găsirea soluțiilor privind tarifele. Harta țărilor care îi taxează mai mult pe americani pe Curs de Guvernare