Inundații catastrofale în Nova Scotia. În 24 de ore a plouat cât în 3 luni. (Video)

Inundații catastrofale în Nova Scotia. În 24 de ore a plouat cât în 3 luni. (Video)

Provincia canadiană Nova Scotia, de pe coasta atlantică, a fost lovită de cele mai puternice ploi din ultima jumătate de secol, care au provocat inundaţii soldate cu pagube „inimaginabile”, iar patru persoane sunt date dispărute, inclusiv doi copii, au anunţat sâmbătă autorităţile.

Furtuna, care a început vineri, a adus precipitaţii care au depăşit în unele zone 250 de litri pe metru pătrat în doar 24 de ore – cam cât plouă în trei luni. Inundaţiile rezultate au măturat drumuri, au slăbit poduri şi au inundat clădiri.

ADVERTISING

"Avem o situaţie înspăimântătoare, semnificativă", a declarat guvernatorul provinciei, Tim Houston, adăugând că cel puţin şapte poduri vor trebui înlocuite sau reconstruite.

"Pagubele materiale provocate locuinţelor sunt inimaginabile", a adăugat el într-o conferinţă de presă.

Autorităţile au declarat stare de urgenţă în Halifax, cel mai mare oraş din Noua Scoţie, şi în alte patru regiuni. Municipalitatea din Halifax a raportat "pagube semnificative la drumuri şi infrastructură" şi a îndemnat oamenii să rămână acasă şi să nu-şi folosească maşinile. 

ADVERTISING

Imagini din Halifax postate pe reţelele sociale arată maşini abandonate, aproape acoperite în totalitate de apă, în timp ce salvatorii folosesc bărci pentru a salva oameni.

Doi copii sunt daţi dispăruţi după ce maşina în care se aflau a fost scufundată de ape. Într-un alt incident, un bărbat şi un tânăr au fost daţi dispăruţi după ce maşina lor a fost acoperită de ape.

Peste 80.000 de persoane rămăseseră fără curent electric.

Guvernatorul Houston a anunţat că provincia va solicita un sprijin semnificativ din partea guvernului federal.

Premierul Justin Trudeau a spus că este foarte îngrijorat şi a promis că Ottawa va debloca ajutorul de care are nevoie provincia.

Aceste inundaţii sunt însă doar cea mai recentă calamitate legată de vreme care s-a abătut asupra Canadei în acest an. Incendiile de vegetaţie au distrus deja un număr record de hectare, trimiţând nori de fum până în Statele Unite. La începutul acestei luni, ploile abundente au provocat inundaţii şi în mai multe state din estul SUA.

ADVERTISING

Environment Canada preconizează în continuare ploi torenţiale în partea de est a provinciei Nova Scotia. "Oamenii nu ar trebui să presupună că totul s-a terminat. Aceasta este o situaţie foarte dinamică", a avertizat primarul din Halifax, Mike Savage, care a afirmat că oraşul său a fost lovit de "ploi de proporţii biblice".

Meteorologul Ryan Snoddon, de la Canadian Broadcasting Corp, a declarat că ploile din Halifax au fost cele mai abundente de când un uragan a lovit oraşul în 1971.

La începutul zilei de sâmbătă, autorităţile din nordul Noii Scoţii au ordonat evacuarea locuitorilor, pe fondul temerilor că un baraj din apropierea sistemului hidrografic al râului St. Croix s-ar putea rupe. Ulterior, acestea au anulat ordinul de evacuare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇