Inspecția Judiciară va verifica toate dosarele legate de droguri și infracțiuni conexe din parchetele din țară.
„Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel național privind cauzele având ca obiect deținerea de substanțe interzise și infracțiuni săvârșite sub influența acestora”, anunță Inspecția Judiciară.
Controlul tematic a fost anunțat după ce un tânăr de 19 ani, drogat, a intrat cu mașina într-un grup de tineri, sâmbătă dimineața, omorând doi dintre ei.
El a fost oprit în trafic cu câteva ore înainte de eveniment. În autoturism au fost găsite droguri, dar a fost testat doar cu etilotestul.
„După zeci de ani în care flagelul drogurilor a fost abordat marginal, această luptă va fi de durată, va cere sacrificii, resurse și un front comun al instituțiilor și al societății. Voi arunca în luptă toate forțele cu competențe legale din MAI”, a spus, luni, Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne a subliniat că legea prevede obligativitatea controlului cu drug test în urma unui accident și a mai spus că trebuie verificată informația că în zonă exista un singur drug-test.
Șeful IPJ Constanţa, chestor Constantin Adrian Glugă, a confirmat că tânărul nu a fost testat pentru droguri, pentru că nu ar fi avut un comportament care să indice consumul de substanţe interzise.