De vineri, Bulgaria nu-i mai primește în țară decât pe cei cu test Covid negativ UPDATE Precizările MAE

De vineri, Bulgaria nu-i mai primește în țară decât pe cei cu test Covid negativ <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Precizările MAE

Persoanele care intră în Bulgaria pe calea aerului, pe uscat sau pe mare vor trebui să prezinte un test negativ de COVID-19 începând din 29 ianuarie, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii, în timp ce ţara balcanică încearcă să oprească răspândirea unei variante mai contagioase de coronavirus.

Şoferii de camioane şi autobuze, precum şi echipajele avioanelor vor fi scutite de directivă, care va dura până la sfârşitul lunii aprilie, relatează Reuters.

Testele PCR vor trebui efectuate cel mult cu 72 de ore înainte de sosire, a declarat ministerul. Bulgarii care se întorc acasă şi nu au un test negativ vor trebui să se autoizoleze timp de 10 zile.

ADVERTISING

UPDATE Precizările MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunță, la rândul său, măsurile transmise de autoritățile bulgare.

”Noile măsuri intră în vigoare începând cu data de 29 ianuarie 2021 și se aplică până la data de 30 aprilie 2021.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile bulgare, toate persoanele care călătoresc în Republica Bulgaria, indiferent de statul din care se deplasează, pot intra pe teritoriul Bulgariei cu condiția prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii”, precizează, miercuri, MAE.

ADVERTISING

Iată ce treuie să conțină rezultatul negativ la testul COVID:

  • numele și prenumele persoanei testate, conform documentului de identitate cu care călătorește,
  • datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact),
  • data și metoda efectuării testării, înscrisă cu caractere latine (PCR),
  • rezultatul negativ.

Excepțiile

Potrivit sursei citate, sunt exceptate de la această măsură:

  • persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria;
  • șoferii de autobuz, angajați în transportul internațional de pasageri;
  • șoferii autocamioanelor care efectuează transport internațional de mărfuri;
  • membrii echipajelor navale;
  • membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria și personalul tehnic asimilat;
  • lucrătorii transfrontalieri.
ADVERTISING

Unde pot cere ajutor românii

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la:

  • numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510
  • telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul mai arată că e bine să consultați, înainte de plecare, paginile de net:

MAE anunţă noi condiţii de intrare în Belgia începând de azi: Interzis turiștilor până la 1 martie

Bulgaria a înregistrat o scădere a numărului de noi infecţii în ultimele săptămâni şi va redeschide mall-urile şi sălile de sport pe 1 februarie, în timp ce liceele vor începe cursurile în cadrul unui regim special prin rotaţie din 4 februarie, potrivit ministerului.

Într-o altă decizie, ministerul a permis restaurantelor şi cafenelelor să se deschidă la 50% din capacitate de la 1 martie, dar a declarat că barurile şi cluburile de noapte ar trebui să rămână închise.

Unii proprietari de restaurante şi baruri, puternic afectaţi de închiderea unităţilor lor de la sfârşitul lunii noiembrie, vor să înceapă să servească clienţii de asemenea din februarie. Astfel, intenţionează să protesteze miercuri în centrul oraşului Sofia.

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇