Incendiu puternic la hala unei fabrici din Timișoara. Au fost chemați pompieri și din județe învecinate UPDATE

Incendiu puternic la hala unei fabrici din Timișoara. Au fost chemați pompieri și din județe învecinate UPDATE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă noaptea la hala unei fabrici situată lângă Timişoara. Au fost chemați în ajutor și pompieri din județele Arad și Caraș-Severin.

Este afectată o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi din fabrica Frigoglass, în care se află şi vopsele şi lacuri.

Update: Incendiul a fost stins duminică dimineaţă după o intervenţie de aproximativ cinci ore. Pompierii au mai rămas în zonă pentru a se asigura că nu mai sunt focare ascunse. O anchetă urmează să stabilească de la ce a pornit focul.

ADVERTISING

Incendiu urias la Frigoglass, langa Timisoara

Știrea inițială: Un număr de 12 autospeciale de stingere şi 37 de salvatori sunt la faţa locului.

Fabrica Frigoglass, la care a izbucnit incendiul, se află la aproximativ 16 kilometri de Timişoara. Flăcările imense care au cuprins una dintre hale se pot vedea de la distanţă foarte mare, iar pompierii au fost chemaţi să intervină de urgenţă pentru stingerea focului.  

La finalul intervenţiei, reprezentanţii ISU Timiş urmează să stabilească exact de la ce a pornit focul.   Deocamdată, nu se știe dacă sunt victime.  

ADVERTISING

Fabrica Frigoglass produce echipamente frigorifice comerciale.

Citește textele zilei pe Spotmedia


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇