Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit luni în Delta Dunării, în zona Ostrovului Babina, în apropiere de Chilia Veche, județul Tulcea. Focul riscă să se extindă la fondul forestier, iar intervenția pompierilor este îngreunată de accesul dificil în zonă.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea au fost trimiși să stingă focarele și să împiedice extinderea flăcărilor spre pădure.
La intervenție este folosită și nava multirol a ISU Tulcea, alături de personal al Ocolului Silvic. În sprijinul echipelor au venit și voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia, cu o ambarcațiune.
„Forțele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, precum și pentru limitarea propagării incendiului către fondul forestier”, a transmis ISU Tulcea.
Arafat: Capacitatea de intervenție pe apă este esențială
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat luni seară că intervenția în Delta Dunării este dificilă tocmai din cauza accesului terestru limitat, astfel că echipamentele care permit intervenția de pe apă sunt foarte importante.
„Intervenția se desfășoară cu nava multirol a ISU Tulcea, achiziționată cu fonduri europene, alături de personalul Ocolului Silvic și de voluntarii SVSU Chilia, care intervin cu o ambarcațiune. Fondurile europene înseamnă, concret, echipamente moderne care sunt astăzi în teren, la nevoie”, a transmis Arafat.
Nava multirol este folosită pentru ca pompierii să poată ajunge la focare și să acționeze într-o zonă în care intervenția cu autospecialele de la sol este dificilă.
Deocamdată, autoritățile nu au anunțat suprafața afectată de incendiu și nici cauza izbucnirii focului.
