Un incendiu a izbucnit vineri noapte într-un bar din Kostroma, oraş situat la circa 300 km nord-est de Moscova.
Cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa, transmite AFP.
Poliţia rusă a anunţat, sâmbătă, arestarea prezumtivului autor.
''La capătul unei serii de măsuri de căutare, poliţiştii au identificat şi arestat un suspect de o faptă ilegală într-unul dintre barurile de noapte din oraşul Kostroma, care a provocat un incendiu şi moartea victimelor'', a precizat Ministerul de Interne rus, într-un comunicat, fără a oferi alte detalii despre suspect.
Într-o primă fază, guvernatorul regiunii Kostroma, Serghei Sitnikov, anunţase pe Telegram că sunt 13 morţi şi cinci răniţi, care nu aveau nevoie de spitalizare.
''Au mai fost descoperite două cadavre. Aceasta înseamnă că numărul morţilor este în prezent de 15'', a relatat TASS, care a citat surse din serviciile de urgenţă.
Se pare că focul ar fi fost declanşat de un bărbat beat care a tras cu un pistol de semnalizare pe ringul de dans, a adăugat agenţia de presă rusă.
Bărbatul ''se afla la bar cu o femeie, căreia i-a oferit flori în timp ce ţinea în mână un pistol de semnalizare''. ''S-a deplasat către ringul de dans şi a tras'', potrivit surselor citate.
Circa 250 de persoane au fost evacuate din zona în care a fost declarat incendiul, au anunţat autorităţile locale.
Focul, izbucnit într-un bar cu ring de dans şi restaurant pe nume ''Poligon'', descris iniţial drept o cafenea, a fost stins la începutul dimineţii, a precizat guvernatorul rus.
Potrivit serviciilor de urgenţă, care au fost alertate în jurul orei locale 02:00, focul s-a propagat pe o suprafaţă de 3.500 mp.
Pe site-ul său, ''Poligon'' se prezintă drept o braserie tradiţională rusă în timpul zilei, transformată în bar dansant pe timp de noapte, foarte popular în rândul agenţilor de la poliţia rutieră şi care este deschis toată noaptea.
Un pompier intervievat de televiziunea publică locală a declarat că a fost nevoie de intervenţia a 50 de pompieri şi a 20 de autospeciale pentru a stinge focul, greu de stăpânit din cauza riscului de prăbuşire a clădirii.
Kostroma, oraş cu 230.000 de locuitori străbătut de fluviul Volga, este una dintre cele mai vechi aşezări din Rusia, celebră pentru arhitectura sa medievală şi pentru mănăstiri.