Caz incredibil în Caraş: Trei poliţişti sunt complici la o tentativă de crimă. Un bărbat a fost luat pe sus din faţa casei şi aproape înecat în Dunăre

Caz incredibil în Caraş: Trei poliţişti sunt complici la o tentativă de crimă. Un bărbat a fost luat pe sus din faţa casei şi aproape înecat în Dunăre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şapte persoane, inclusiv trei poliţişti, sunt cercetate de DIICOT pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare.

În ianuarie 2021, trei suspecţi ar fi urmărit un bărbat, pe care l-au bătut şi l-au dus cu maşina pe marginea Dunării unde au încercat să îl înece.

DIICOT Caraş-Severin are în lucru acest dosar în care se anchetează constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual.

ADVERTISING

Procurorii şi poliţiştii au făcut opt percheziţii în judeţul Caraş-Severin, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice şi alte mijloace de probă, iar şapte persoane au fost duse la audieri.

Detalii oferă DIICOT, care precizează sâmbătă că grupul "a fost constituit de trei inculpaţi din oraşul Moldova Nouă" şi sprijinit de alţi 4 inculpaţi, "trei dintre aceştia având calitatea de poliţist".

Ce s-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2021

Trei suspecţi au abordat, supravegheat şi urmărit un bărbat, pe care l-au atacat în faţa imobilului în care locuieşte, lovindu-l în mod repetat, cu pumnii, picioarele şi o bâtă de baseball.

ADVERTISING

Au băgat apoi victima cu forţa în portbagajul unui autoturism şi au transportat-o pe marginea Dunării, unde unul dintre suspecţi a încercat să o înece, ţinând-o cu forţa cu capul în apă.

Însă în timp ce era în portbagaj, omul a povestit la Antena3 că a reuşit să sune la 112, aşa că agresorii şi-au dat seama că a fost alertată Poliţia şi l-au abandonat într-o zonă de la periferia oraşului Moldova Nouă. Ei au reuşit să fugă cu sprijinul unui al patrulea individ.

Ce au făcut poliţiştii

Cei trei poliţişti au întocmit în mod fals fişa de intervenţie la eveniment, ca urmare a apelului înregistrat la 112 şi au atestat împrejurări neadevărate.

ADVERTISING

Adică au scris "că ar fi fost comisă o infracţiune de lovire sau alte violenţe, faptă pentru care este necesară formularea unei plângeri prealabile”, a precizat DIICOT.

Cei trei poliţişti şi un alt individ au fost reţinuţi, însă doar pentru unul dintre agenţi instanţa a aprobat arestarea, ceilalţi doi fiind puşi sub control judiciar, iar pentru al patrulea inculpat nu s-a dispus nicio măsură. Decizia a fost contestată de DIICOT.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇