Încă o dronă a căzut în Deltă. Posibilă explozie la impact

Încă o dronă a căzut în Deltă. Posibilă explozie la impact

Un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost găsit într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, informează Ministerul Apărării Naționale.

Miercuri, 11 octombrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România. Ministerul Apărării Naționale transmite că a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate.

ADVERTISING

Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a activat procedurile de Poliție Aeriană și a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 23:20, cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații.

Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 01:40, în data de 12 octombrie.

„În baza informațiilor primite de la Poliția de Frontieră, privind un posibil impact pe teritoriul României, în proximitatea localității Plauru, din jud. Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului național de apărare, ordine publică şi siguranță națională, s-au deplasat în zonă pentru investigarea situației. În jurul orei 05:00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru.

ADVERTISING

Au fost luate măsuri de securizare a zonei și au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor și desfășurarea investigațiilor, conform procedurilor. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații”, arată sursa citată.

„Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar”, adaugă MApN.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇