În Marea Britanie a început luni carantina obligatorie la hotel pentru rezidenţii veniţi din state considerate cu „risc ridicat de COVID”.
Măsura vizează să evite „importul” de variante ale noului coronavirus mai rezistente la actualele vaccinuri, relatează AFP şi BBC.
Începând de luni, rezidenţii britanici sau cetăţenii irlandezi care sosesc în Anglia venind din cele 33 de ţări de pe "lista roşie" - cuprinzând toată America Latină şi din Africa de sud, dar şi Portugalia şi EAU - vor fi obligaţi să se cazeze la un hotel, unde să rămână sub supraveghere timp de 10 zile.
Călătorii veniţi din alte ţări trebuie şi ei să se carantineze zece zile, dar pot face acest lucru şi acasă.
Cât costă carantina
Preţul "sejurului de carantină" la unul din cele 16 hoteluri intrate deocamdată în programul convenit cu guvernul - şi care trebuie rezervat în prealabil - este de 1750 de lire (aproape 2000 de euro), inclusiv testarea de coronavirus, întrucât "beneficiarii" trebuie să prezinte şi un test negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de pornirea spre Anglia şi să repete testul în a doua şi a opta zi de carantină.
Pentru un adult suplimentar sau un copil de peste 12 ani preţul creşte cu 650 de lire, iar pentru un copil între 5 şi 12 ani - cu 325 de lire.
Sancțiuni usturătoare
"Contravenienţii" riscă sancţiuni severe de până la 1000 de lire (1125 euro) amendă pentru lipsa testului negativ la sosire şi de până la 10.000 de lire sterline pentru cei care încearcă să eludeze carantina la hotel. Mai mult, cei care ascund faptul că au trecut printr-o "ţară de risc" riscă 10 ani de închisoare.
Rezervarea hotelului şi înscrierea la teste se fac pe un portal guvernamental special. Guvernul britanic a rezervat deja aproape 5000 de camere, cifră care ar putea creşte în scurt timp la 58.000.
Guvernul din Scoţia a decis aplicarea aceloraşi măsuri ca în Anglia, extinse însă la toate sosirile. În Scoţia sunt disponibile 1300 de camere de hotel.
Ministrul de externe britanic Dominic Raab a comentat duminică, întrebat în legătură cu aceste diferenţe, că nu ar fi "proporţionat" să se impună carantina la hotel tuturor celor care vin în Anglia.
Măsura stârneşte oricum nelinişte în rândurile personalului de la hoteluri, având în vedere riscul ca acestea să se transforme în focare, mai ales din cauză că nu pot fi aerisite suficient.
Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro