În judeţul Bacău sunt 500 de urşi, faţă de optimul de 61; anul acesta au fost 38 de alerte

În judeţul Bacău sunt 500 de urşi, faţă de optimul de 61; anul acesta au fost 38 de alerte

În judeţul Bacău sunt circa 500 de urşi, faţă de un optim de 61 de exemplare, potrivit informaţiilor prezentate, joi, de prefectul Leonard Ioan Bulai.

Acesta a precizat într-o postare pe Facebook că a convocat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii instituţiilor care au atribuții priivind aplicarea OUG 81/2021 cu privire la prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor.

"Este important de menţionat că o astfel de legislaţie era necesară, mai ales că şi în judeţul Bacău efectivele de urşi sunt mult peste efectivul optim.

500 în realitate, raportat la optimul de 61.

Numai anul aceasta s-au emis 38 de alerte cu privire la prezenţa ursului în apropiere de localităţi, cele mai cunoscute cazuri fiind la Slănic Moldova şi Caşin", a informat Leonard Ioan Bulai.

ADVERTISING

Prefectul subliniază că fiecare localitate care a semnalat prezența ursului va avea formată o echipă de intervenție.

”Cel mai important aspect este că toate măsurile sunt prevăzute pentru situațiile în care ursul se află în intravilanul localității, pentru altele fiind aplicabilă vechea legislație”, a mai precizat acesta.

ℹCa urmare a apariției OUG 81/2021, m-am întrunit astăzi în ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor cu...

Publicată de Leonard Ioan Bulai pe Joi, 12 august 2021

Prefectul de Bacău a adăugat că a parcurs legislaţia alături de cei prezenţi la şedinţă, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o reuniune în format lărgit, alături de primarii din judeţ, administratorii fondurilor de vânătoare şi medicii veterinari, pentru a stabili clar ce paşi are de urmat fiecare instituţie.

ADVERTISING

Află mai multe despre noul cadru legal referitor la urși:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇