Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus, miercuri, suspendarea executării pedepsei de 6 ani de închisoare primită de Lucian Duță, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Urmează ca acesta să fie eliberat din penitenciar, până la judecarea pe fond a unei căi extraordinare de atac – recursul în casație.
Lucian Duță se află în închisoare din iulie 2022, când a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 6 ani, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.
El a atacat decizia printr-o cale extraordinară de atac (recurs în casație), admisă în principiu, miercuri, de judecătoarea Adriana Ispas de la Instanța supremă.
Cele două judecătoare de la Curtea de Apel București care l-au condamnat pe Lucian Duță, respectiv Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu, au fost excluse de CSM din magistratură în decembrie 2022, pe motiv că au dezvăluit în motivarea de condamnare faptul că doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța au încercat să îl ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații. Ulterior, Instanța supremă a anulat decizia CSM de excludere.
Care sunt acuzațiile
Lucian Duță a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de președinte al CNAS, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duță fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția.
DNA mai susținea atunci că Lucian Duță ar fi primit mită în legătură cu încheierea și derularea unui act adițional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea și operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea și derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluției informatice de implementare a Cardului Național de Asigurări Sociale de Sănătate și interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.