Omul de afaceri Bogdan Peşchir, reținut și arestat preventiv pentru presupusa corupere a alegătorilor în campania electorală a fostului candidat la președinție Călin Georgescu, a fost eliberat din arest.
Tribunalul București a admis contestația acestuia împotriva prelungirii măsurii arestului preventiv. Decizia este definitivă.
Potrivit hotărârii pronunțate în dosarul 9654/302/2025, judecătorii au desființat parțial încheierea prin care fusese dispusă prelungirea arestului și au respins solicitarea procurorilor.
Instanța a dispus punerea în libertate a lui Peşchir, cu condiția să nu fie reținut sau arestat în altă cauză.
Acuzații de mituire pe TikTok
Peşchir fusese arestat preventiv pe 21 martie, după ce în ziua precedentă locuința sa fusese percheziționată într-un dosar privind presupuse fapte de corupere a alegătorilor. Anchetatorii susțin că acesta ar fi direcționat aproape 900.000 de dolari sub formă de „gift-uri” pe TikTok pentru a influența electoratul în favoarea lui Călin Georgescu.
Avocatul lui Peşchir a declarat că donațiile au fost făcute independent de vreo motivație politică, susținând că fondurile provin din activitatea clientului în domeniul criptomonedelor.
„Toți banii sunt justificați. Bogdan se ocupă de trading de șapte ani”, a afirmat acesta, adăugând că va depune plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de polițiști să-și arate fața în public.
Conform unui document desecretizat al Serviciului Român de Informații (SRI), prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Peşchir ar fi finanțat campania lui Georgescu cu peste 380.000 de euro, prin donații pe TikTok, sub contul „bogpr”.
Reprezentanții platformei au confirmat autorităților române că acest cont a făcut plăți în valoare totală de peste un milion de euro, inclusiv după încheierea oficială a campaniei electorale, ceea ce contravine legislației electorale din România.
SRI atrage atenția că stilul de viață al lui Peşchir nu corespunde veniturilor declarate prin firma sa, Digital On-Ramp Solutions SRL, și că acesta a lucrat anterior în companii asociate cu domeniul criptomonedelor, deținute de persoane cu afaceri internaționale, inclusiv în Africa de Sud.