Traficul feroviar din Olanda a fost grav perturbat marți, după ce conducte și cabluri au fost amplasate pe șine în peste 35 de incidente înregistrate în centrul și nordul țării.
Autoritățile suspectează acte deliberate de sabotaj, iar poliția a deschis o anchetă penală.
Amsterdam, Schiphol, Eindhoven și Utrecht s-au numărat printre zonele afectate, scrie BBC.
Operatorul infrastructurii feroviare olandeze, ProRail, a anunțat că țevile și cablurile au fost amplasate pe șine în mai multe puncte. Potrivit companiei, modul în care au fost puse indică intenția de perturbare a traficului.
Situația a provocat anulări și întârzieri masive, iar în unele locuri au apărut noi blocaje după ce obiectele fuseseră deja îndepărtate.
ProRail a explicat că materialele lăsate pe șine au determinat sistemele informatice să detecteze în mod fals prezența unor trenuri pe anumite tronsoane. Din acest motiv, controlorii de trafic nu au putut elibera liniile și relua circulația în condiții normale.
„Plasarea materialelor pe șine este extrem de periculoasă și inacceptabilă. Din fericire, nu a dus la niciun accident astăzi”, a transmis ProRail.
Premierul olandez Rob Jetten a descris incidentele drept „perturbatoare și care pun vieți în pericol”.
Un tren a lovit un obiect metalic
Unul dintre incidente a avut loc luni dimineață, când un tren a lovit un obiect de metal, aflat pe șine, în apropiere de Steenwijk, în estul Olandei.
ProRail a precizat că incidentul nu a provocat pagube suplimentare, deoarece trenul nu circula cu viteza maximă.
Până în prezent, autoritățile nu au identificat suspecți și nici nu au stabilit motivul din spatele incidentelor. Poliția a anunțat că a deschis o anchetă penală, iar investigația este desfășurată împreună cu Parchetul Național și serviciul olandez de informații și securitate AIVD.
Perturbările au afectat inclusiv rutele către principalul aeroport internațional al Olandei, Schiphol, precum și conexiunile feroviare spre Eindhoven și Utrecht.

Închiderea unor treceri la nivel cu calea ferată a provocat, de asemenea, probleme în traficul rutier.
„Trebuie să ne asigurăm că rețeaua feroviară poate absorbi perturbările”
Mirjam van Velthuizen, directorul general interimar al NS (Nederlandse Spoorwegen, compania națională de transport feroviar de călători din Țările de Jos.), a declarat că amploarea incidentelor a evidențiat dependența Olandei de transportul feroviar și necesitatea unor investiții în planurile de intervenție pentru situații de urgență.
„Într-o lume în care incertitudinile sunt în creștere, trebuie să ne asigurăm că rețeaua feroviară poate absorbi perturbările, că impactul rămâne cât mai limitat posibil și că putem reveni la normal cât mai repede posibil”, a spus ea.
NS a anunțat anterior că amploarea perturbărilor era de aşa natură că „nu era posibil” să asigure transport alternativ cu autobuze.
Context complicat
Marți a fost Prinsjesdag în Olanda, ziua în care Guvernul prezintă bugetul țării.
În aceeași zi, mai multe drumuri din Olanda au fost afectate de proteste ale fermierilor. Baloturi de fân au fost incendiate în diferite zone ale țării, după ce Farmers Defence Force (FDF), organizație care apără interesele fermierilor și lucrătorilor agricoli olandezi, anunțase proteste.
FDF se opune planurilor Guvernului de reducere a emisiilor de azot.
Autoritățile nu au stabilit însă nicio legătură între protestele fermierilor și perturbările de pe rețeaua feroviară.
FDF a declarat că nu este responsabilă pentru sabotarea căilor ferate, dar a precizat că nu poate exclude implicarea unor fermieri pe cont propriu.
