Mişcarea palestiniană Hamas anunţă luni că liderul său în Liban a fost asasinat într-un atac aerian în sudul ţării, unde armata israeliană desfăşoară raiduri împotriva Hezbollah.
„Fatah Sharif Abu al-Amin, liderul Hamas în Liban şi membru al conducerii mişcării în străinătate, a fost ucis într-un atac asupra casei sale, în tabăra de refugiaţi palestinieni de la El-Buss, în sudul Libanului”, anunţă într-un comunicat Hamas.
El a fost ucis împreună cu soţia, fiul şi fiica lor într-un ”asasinat terorist şi criminal”, denunţă mişcarea islamistă, relatează AFP.
Agenţia oficială libaneză de presă ANI anunţă un tir la El-Buss, în apropiere de oraşul Tir, în sudul Libanului - primul atac de acest fel vizând această tabără de refugiaţi.
Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), o grupare palestiniană laică de stânga, a anunţat anterior moartea a trei dintre membrii săi într-un atac israelian la Beirut - primul în centrul capitalei de la atacul Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie.
Această grupare ajută Hezbollahul libanez în operaţiuni desfăşurate în nordul Israelului în semn de ”susţinere” a Hamas în războiul acestuia împotriva Israelului în Fâşia Gaza.
Armata israeliană şi-a intensificat începând din 23 septembrie bombardamentele în Liban pentru a permite, susţine ea, revenirea în nordul Israelului a israelienilor deplasaţi în schimburi de tiruri cu Hezbollahul.
De la începutul războiului din Fâşia Gaza, Israelul a luat ca ţintă oficiali Hamas în Liban.