Transelectrica va putea limita temporar consumul marilor companii, între orele 19:00 și 23:00, dacă producția de electricitate nu va mai acoperi necesarul țării. Măsura, aprobată vineri de Guvern, va putea fi aplicată până la 31 august, dar numai ca ultimă soluție.
Consumatorii casnici nu vor fi deconectați și nu vor avea consumul limitat. Măsurile nu se aplică nici spitalelor, serviciilor de urgență, sistemelor de alimentare cu apă și altor infrastructuri esențiale.
Hotărârea oferă practic Dispecerului Energetic Național cadrul legal necesar pentru a interveni rapid dacă situația Sistemului Electroenergetic Național se agravează.
Ce va face Transelectrica înainte de a limita consumul
În cazul unui deficit de energie, Transelectrica va trebui să încerce mai întâi celelalte soluții disponibile:
- utilizarea centralelor care pot funcționa cu un combustibil alternativ
- pornirea grupurilor energetice aflate în rezervă
- reducerea sau oprirea exporturilor de electricitate
Doar dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, consumul marilor operatori economici va putea fi redus în etape, între orele 19:00 și 23:00.
Companiile vizate vor fi anunțate individual, în scris, cu cel puțin 24 de ore înainte. Notificarea va preciza ora de la care începe limitarea, durata și cantitatea de energie care trebuie redusă.
De ce a fost luată măsura
România se confruntă cu o producție mai mică de energie în contextul secetei severe și al nivelului foarte scăzut al Dunării.
Debitul fluviului la intrarea în țară a ajuns la 1.400 de metri cubi pe secundă, egalând minimul istoric înregistrat în 1985. Valoarea este de aproape trei ori mai mică decât media lunii august, de 3.900 de metri cubi pe secundă.
La Cernavodă, nivelul Dunării continuă să scadă și ar putea ajunge la -230 de centimetri pe 13 august, potrivit prognozei hidrologilor. Estimarea este însă orientativă, deoarece intervențiile aflate în desfășurare pe Dunăre pot influența evoluția nivelului.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este deja oprită. Unitatea 2 funcționează în continuare, dar premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat că nivelul actual al apei îi mai asigură aproximativ patru-cinci zile de funcționare, dacă Dunărea continuă să scadă cu unu până la trei centimetri pe zi.
Autoritățile încearcă să câștige timp prin dragarea Dunării Vechi, dislocarea unor obstacole naturale și scufundarea controlată a patru barje încărcate cu piatră în apropierea brațului Bala. Vineri după-amiază a început inundarea primei barje.
Consumul de seară a scăzut deja
După apelul autorităților, consumul de electricitate din intervalul de seară a scăzut cu aproximativ 200–300 MW față de nivelul obișnuit pentru această perioadă, potrivit premierului.
Într-o zi normală, consumul ajungea la 7.700–8.000 MW, în timp ce în ultimele seri s-a situat între 7.300 și 7.500 MW. Reducerea voluntară ajută la echilibrarea sistemului în orele în care producția de energie solară scade, iar cererea rămâne ridicată.
