După 12 ani de supraveghere extinsă impusă de Comisia Europeană, Grecia a întors pagina, „o zi istorică pentru Grecia şi pentru greci”, a anunţat sâmbătă premierul elen Kyriakos Mitsotakis, într-un discurs către naţiune, transmite AFP.
„Un ciclu de 12 ani care a provocat durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie. Un nou orizont clar de creştere, unitate şi prosperitate se deschide pentru toţi”, a apreciat premierul conservator.
Evoluţiile şi politicile economice ale Greciei au fost monitorizate de Comisia Europeană, în regim de supraveghere extinsă, după ce, începând din 2010 şi până în 2015, Atena a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de aproape 290 de miliarde de euro.
Pensiile şi salariile au fost tăiate, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost îngheţate, bugetele administraţiilor, spitalelor şi a tuturor instituţiilor publice au fost amputate, aminteşte AFP.
„Grecia de astăzi este o Grecie diferită. Avem o creştere economică puternică şi o scădere a şomajului de 3% de anul trecut şi de 5% din 2019", a susţinut premierul elen.
Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an, în condiţiile în care, în medie, în zona euro creşterea va fi de 2,6%.
Însă şomajul continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din zona euro, salariul minim este unul dintre cele mai scăzute, iar datoria de 180% din PIB rămâne o corvoadă pentru economia ţării.