Gheorghiţă anunță că personalul din centrele de vaccinare nu a primit niciun ban până acum: Practic, nimeni nu a fost plătit. Reacția Ministerului Sănătății

Gheorghiţă anunță că personalul din centrele de vaccinare nu a primit niciun ban până acum: Practic, nimeni nu a fost plătit. Reacția Ministerului Sănătății

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susţine că personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit până în prezent de la înfiinţarea acestora, precizând că îşi doreşte ca această situaţie să fie rezolvată cât mai rapid tocmai pentru a motiva suficient de bine personalul din aceste centre.

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat luni, la Digi24, dacă este pusă în pericol etapa a treia a campaniei de vaccinare, având în vedere că medici din mai multe centre de vaccinare spun că nu au fost plătiţi de două luni.

ADVERTISING

“Sunt semnale pe care şi eu le-am primit şi pe care le primesc în cadrul şedinţelor pe care le am cu judeţele. Este o cerere pe care pe bună dreptate personalul vaccinator o are referitor la remuneraţie. Se aşteaptă destul de mult timp să fie efectuate aceste plăţi.

În ceea ce priveşte debutul etapei a treia este important să mai deschidem centre de vaccinare şi sigur sunt semnale referitoare la scăderea încrederii că personalul va fi plătit şi nu mai avem o dorinţă atât de mare pentru a se înscrie într-o echipă de vaccinare.

ADVERTISING

Urmărește LIVE cele mai importante date despre debutul etapei a 3-a de vaccinare

Mai mult decât atât, mai este o problemă legată de coordonatorii centrelor de vaccinare care sunt remuneraţi la fel ca celelalte categorii de medici din personalul vaccinator, având responsabilităţi suplimentare şi, bineînţeles, din acest motiv numărul celor care doresc să preia aceste responsabilităţi este mai scăzut.

Desigur, cred că această situaţie trebuie rezolvată cât mai rapid, tocmai pentru a motiva suficient de bine personalul şi pentru a avea o activitate în centrele de vaccinare şi implicit pentru a avea un succes în această campanie”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

ADVERTISING

De unde vine blocajul?

Întrebat dacă are informaţii de unde este acest blocaj şi dacă a luat legătura cu ministrul Sănătăţii, coordonatorul campaniei de vaccinare a răspuns: “Conform acelei OUG, instituţia care trebuie să asigure remunerarea personalului vaccinator ştim că este Ministerul Sănătăţii. Am vorbit de mai multe ori şi am prezentat această situaţie care îmi este adusă la cunoştinţă din teritoriu. Probabil că s-au efectuat deja demersuri în acest sens, încă aşteptăm şi toată lumea aşteaptă să îşi primească până la urmă plata, aşa cum este firesc”.

Gheorghiţă a menţionat că personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit până în acest moment.

“Pot să vă spun că, din ceea ce ştiu, la nivelul tuturor centrelor de vaccinare există această problemă. Practic, nimeni nu a fost plătit până la data actuală. Suntem convinşi că aceste situaţii se vor rezolva cu celeritate. Practic vorbim de toate centrele de vaccinare”, a menţionat Valeriu Gheorghiţă.

UPDATE 15:00 - Ministerul Sănătății a anunțat că plata personalului din centrele de vaccinare va începe săptămâna următoare.

"Ministerul Sănătății va realiza plata personalului medical care activează în centrele de vaccinare și a cheltuielilor de organizare începând de săptămâna viitoare", se arată într-un comunicat al instituției.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇